Cîmpeanu: 7.000 de elevi din totalul de 3 milioane vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare
Data publicării:
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că 7.000 de elevi din totalul celor aproape 3 milioane vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare, menţionând că aceştia provin din unităţile de învăţământ în care există probleme de infrastructură şi din cele aflate în localităţile unde a fost depăşită rata de 6 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori.

El a spus că în opt şcoli din Bucureşti se va învăţa online.

"Situaţia la nivel naţional este următoarea: în cele 12 localităţi, care vineri au depăşit rata de infectare de 6 la mie, învaţă un număr de 2.400 de elevi. Se adaugă, de asemenea, şcolile care au probleme de infrastructură. Din Bucureşti au rămas doar 8 şcoli care vor învăţa online. Am anunţat deja: la Colegiul Ferdinand - am fost la faţa locului, împreună cu doamna inspector general, cu autorităţile locale - s-a identificat soluţia: cei 750 de elevi vor putea să meargă la şcoală cu prezenţă fizică. De asemenea, Şcoala 49, care avea probleme generate de întârzierea lucrărilor, a raportat că a rezolvat aceste probleme şi cei peste 1.200 de elevi vor putea să înveţe mâine cu prezenţă fizică. În Bucureşti în total mai rămân doar 2.723 de elevi care, din păcate, vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna aceasta în 8 şcoli. În celelalte 10 situaţii la nivelul ţării există încă 2.000 care, din păcate, din cauza problemelor de infrastructură vor fi nevoiţi să înveţe online. Deci 2.000 în ţară, 2.723 în Bucureşti, 2.400 în cele 6 judeţe în care s-a depăşit rata de infectare de 6 la mie, deci 7.000 de elevi din totalul celor aproape 3 milioane de elevi vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare", a precizat, duminică, ministrul Educaţiei, după videoconferinţa premierului Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii DSP pe tema începerii anului şcolar.

El a spus că a fost rezolvată parţial problema şcolilor care nu aveau prevăzute izolatoare.

"S-a rezolvat parţial problema izolatoarelor. Erau 256 de şcoli care nu aveau izolatoare, 37 doar în Bucureşti, au rămas 25. În total, la nivelul ţării, sunt 200 de şcoli care încă nu au identificate izolatoare, în general sunt şcoli din mediul rural care au doar două, trei patru încăperi şi au o problemă cu identificarea izolatoarelor. Dar, împreună cu autorităţile locale, am fost asiguraţi că vor fi găsite soluţii", a arătat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a mai spus că, din cele 253 de şcoli care nu aveau îndeplinite condiţiile de protecţie sanitară, peste 50 de unităţi şcolare au rezolvat situaţia între timp.

"Se lucrează la restul de 200 de şcoli. În general le lipseşte autorizaţia de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, lucru care este cunoscut. Este vorba de alimentare cu apă şi alte astfel de probleme. Din cele 139 de şcoli identificate cu probleme la instalaţia de încălzire, au fost rezolvate în cea mai mare parte, din perspectiva încălzirii. Spre exemplu, în judeţul Bacău, de la 56 de şcoli cu probleme la instalaţia de încălzire au rămas doar cu 7 şcoli cu probleme la instalaţia de încălzire", a adăugat Cîmpeanu, potrivit Agerpres.

 

 

Cîmpeanu: Părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, în funcţie de condiţiile fiecărei şcoli

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli, menţionând că recomandarea ar fi de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa acestora alături de elevi sau măcar să nu vină ambii părinţi.

"Părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, însă în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli. Este vorba de dimensiunile spaţiilor deschise pe care şcolile le au la dispoziţie. Diferă de la o şcoală la alta, se face recomandarea, mai apăsat sau mai puţin apăsat, de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa părinţilor alături de elevi la începutul şcolii sau măcar să nu vină ambii părinţi la începutul şcolii. Nu este o interdicţie, este o recomandare", a afirmat Cîmpeanu, după videoconferinţa premierului Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii DSP pe tema începerii anului şcolar.

El a spus că fiecare şcoală are condiţii specifice, iar directorii unităţilor de învăţământ au datoria de a anunţa părinţii cât de mult poate permite accesul.

"Dar, în general, peste tot este permis accesul părinţilor, cu această rugăminte de înţelegere că prezenţa multor părinţi, bunici creează aglomerări care amplifică posibilitatea de transmitere a virusului care se poate întoarce împotriva propriilor copii sau nepoţi, împotriva şcolii cu prezenţă fizică", a adăugat Cîmpeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: cimpeanu  covod  online  pandemie  scoli 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel