Cu ce probleme s-a confruntat Daniela Iliescu în sarcină. Ce i-au interzis medicii să facă: „Nu se cunosc exact cauzele”
Astfel, prințesa Kate l-a devansat pe soţul ei, prinţul William, deoarece 76% dintre britanicii chestionaţi au zis faptul că au o opinie pozitivă despre viitoare regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Popularitatea ei a crescut cu şase puncte procentuale de la începutul lui 2024, perioadă în care prinţesa Kate a oferit publicităţii o înregistrare video către naţiunea britanică în care a anunţat că a început un tratament oncologic bazat pe chimioterapie.
Prinţul William, moştenitorul tronului, cu un rating pozitiv de 73% în acest sondaj făcut de YouGov, a coborât de pe prima poziţie, cu o scădere de un punct procentual faţă de luna ianuarie, şi care ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai populari membri ai familiei regale britanice.
Aproximativ o cincime dintre cei întrebați (21%) au avut o părere negativă despre prinţul William, faţă de 15% cu privire la prinţesa Kate.
Sora regelui Charles al III-lea, prinţesa Anne, ocupă locul al treilea, cu un rating pozitiv de 71%. Anne, care are titlul de prinţesă regală, a avut totodată cel mai mic rating negativ, de doar 13%.
Aceasta este urmată de regele Charles, care, la fel ca prinţesa Kate, urmează un tratament în această perioadă contra unei forme de cancer.
Regele britanic are un rating pozitiv de 63% şi un rating negativ de 30%, fiind urmat de unul dintre fraţi săi mai tineri, prinţul Edward, duce de Edinburgh, cu un rating pozitiv de 54%. Regina Camilla, care a crescut cu două puncte procentuale începând din luna ianuarie, în contextul în care 50% dintre respondenţi au zis că au o părere favorabilă despre Camilla.
Mai puţin de o treime au o părere pozitivă despre ducele şi ducesa de Sussex, cu 31% pentru Harry şi 26% pentru Meghan. YouGov a întrebat 2.004 de adulţi britanici între 2 şi 3 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andrei Itu
Categorie: Stiri
Liderul clasamentului ATP a...
Doctor Mihail a explicat de ce...