Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
Cu ocazia unui interviu, Dinu Maxer și Magda au dezvăluit pentru publicul României detaliile începutului relației lor, de acum câteva luni. Cei doi au devenit foarte apreciați de români pentru relația perfectă pe care o au, primind numeroase laude pe rețelele de socializare, acolo unde primesc foarte multe mesaje de apreciere.
După 18 ani, Deea și Dinu au decis să divorțeze, iar destinul i-a făcut să-și găseacă perechea în persoane diferite. La scurt timp de la despărțire, Deea a confirmat relația cu Robert Drilea, bărbatul care acum o face cea mai fericită pe artistă.
Dinu, pe de altă parte, nu și-a asumat direct relația cu Magda Chihaia, ci a lăsat să treacă timpul, deși, după cum spune chiar el în interviul recent, ar fi fost vorba inițial despre o altă femeie, înainte de Magda.
Magda a comentat prima discuție dintre ea și Dinu, în momentul primei întâlniri dintre ei:
„Primul lucru a fost așa: Bună, eu sunt Dinu Maxer. Eu i-am zis: Bună, eu sunt Magda, fana ta. Florin era de față, râdea de noi.”, a spus Magda, potrivit Wownews.
Cu toate că Magda a fost interesată de Dinu de la bun început, bărbatul făcuse ochi pentru o altă femeie, pe nume Ada, iar Magda a considerat că este mai bine să dea înapoi:
„Am lăsat-o așa pentru că nu era momentul potrivit. Dinu abia divorțase, deci clar nu era un moment potrivit, iar eu nu voiam să mă bag într-o relație pansament.
I-a venit între timp și un pansament (n.r- Ada, femeia cu care s-a cuplat) și după aia am putut să… Eu când am văzut că s-a cuplat mi-am luat gândul, adică nu am mai așteptat nimic. Pur și simplu am zis că îi voi fi prietenă, pentru că are nevoie în primul rând de un prieten și după aceea de celelalte laturi ca și iubită.”, a continuat Magda.
Legătura dintre ei s-a strâns atunci când au fost nevoiți să colaboreze, moment în care au realizat ce se află între ei:
„A fost extrem de matură sentimental și a avut răbdare, iar Florin a mai făcut un pas, în momentul în care eu am apărut pe TV și am promovat piesa „S-a furat mireasa”. El mi-a sugerat să colaborez cu Magda și ea a devenit atunci mireasă, moment care ne-a legat iarăși, dar profesional… Culmea, foarte multe persoane au simțit că există ceva între noi, eu simțeam că nu există, deci nu am mințit la vremea respectivă, dar faptul că s-au întâmplat lucruri după aceea și am descoperit în Magda un om senzațional, evident a schimbat atunci opțiunea mea. Nu opțiunea, punctul de vedere.”, a mai spus fostul soț al Deei Maxer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: ada dinu maxer dinu maxer concert dinu maxer relatie magda chihaia
Iată ce-ți rezervă astrele...