Cine este și cum arată iubita lui Cheloo. Au împreună DOI copii. Nimeni nu se aștepta la ASTA
Data publicării:
Mulți nu știu, dar Cheloo are o familie extrem de frumoasă. Cine este și cum arată iubita lui.

Cheloo, pe numele său real Cătălin Ştefan Ion este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România. Deși apare de ani de zile pe micile ecrane, Cheloo a reuşit să îşi păstreze viaţa personală departe de ochii curioşilor și mulți nu știu că acesta are o familie frumoasă.

Rapperul este divorţat, iar în prezent se află într-o relaţie cu Daniela Moraru. Mai mult de atât, cei doi au împreună doi copii, o fetiţă şi un băiat și locuiesc cu toții în localitatea prahoveană Breaza. 

Cheloo nu iese prea des însoţit de partenera sa, iar ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a avut loc la Bistriţa, la a doua ediţie a Campionatului Naţional de Rally Raid.

Cheloo, divorț cu scandal de prima soție

În perioada 2007-2012 Cheloo a fost căsătorit cu Daniela Niculescu, alături de care are un băiat, Ștefan Ion. Divorțul celor doi a fost unul cu scandal și asta pentru că soția sa de atunci se afla în depresie și devenise consumatoare de droguri, așa cum a recunoscut chiar ea, când a dezvăluit că amfetamina a fost la un pas să o distrugă, dar s-a pus pe picioare după ce a fost dusă la o clinică de dezintoxicare din Elveţia. Divorțul lor a fost amplu mediatizat la acea vreme și pentru faptul că femeia l-a acuzat pe artist de infidelitate și violență, potrivit DC NEWS.

"Lumea e preocupată de monden, de viaţa mea personală, lucruri pe care eu refuz să le discut. Nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată. Dacă mă întrebi de viaţa personală, nici nu mă interesează", spunea Cheloo într-un interviu de acum ceva timp.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Moraru Daniela (@daniela.elena.m)

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Moraru Daniela (@daniela.elena.m)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cheloo  daniela moraru  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel