Cine sunt cei 12 Războinici care vor îi înfrunta pe Faimoșii de la „Survivor Romania”
Data publicării:
Ajuns la cel de-al doilea sezon, „Survivor Romania” se pregătește să își trimită în „arenă” luptătorii, în jungla din Republica Dominicană. 12 Faimoși și 12 Războinici se vor lupta într-o competiție ce forțează toate limitele. 

Rezistența fizică și psihică, pregătirea sportivă, abilitatea de a se integra în echipa, puterea de adaptare la condiții dintre cele mai neprielnice, departe de confortul de acasă și de cei dragi, toate acestea îi vor duce pe concurenți cât mai departe în competiție.

Încă necunoscuți publicului larg, curajoși și hotărați în demersul lor, cei 12 Războinici au profesii, povesti de viață și preocupări foarte diferite, dar pe toți îi conduce dorință de a demonstra că sunt niste luptători și că merita să se afle în aceasta competiție.

 

Marilena Cuciurean, în vârstă de 25 de ani, este multipla campioana la sanie bob, sport pe care l-a practicat timp de șase ani. În prezent este instructor fitness și deține propria ei sala de sport la Vatra Dornei, locul unde îi învață și pe alții cum să se disciplineze și să obțină rezultate.

"M-am înscris la Survivor România pentru că sunt o fire competitiva, plină de energie, îmi plac provocările și adrenalina. Cred în abilitățile mele și în capacitatea de a duce orice provocare până la capăt!", declara aceasta.

 

Giorgiana - Elena Lupu are 24 de ani, s-a născut în Bacău și s-a luptat de la o vârstă frageda cu greutăți , crâșcând într-un centru de plasament. 

Sportul a fost modalitatea prin care a reușit să atragă atenția celor din jur și să evolueze uluitor . Cu peste 80 de medalii la competiții de bob și atletism, a dovedit deja că este o învingătoare. În timpul liber, scrie poezii, tânără reușind să publice și  o carte.

"M-am înscris la  pentru că este o emisiune care tine mult de pregătirea psihica;  îmi plac provocările. Sunt o persoană foarte puternică, cred că voi face tot posibilul să mă descurc cât se poate de bine, având în vedere că voi avea și echipa alături de mine. Pentru nimeni nu vă fi ușor, dar nici imposibil”, a declarat Georgiana-Elena Lupu.

 

Roxana Georgiana Ghiță, în vârstă de 22 de ani, este pasionata de sport, a practicat de-a lungul anilor rugby, înot, tenis, kickboxing, baschet, schi. A fost olimpica la matematica, dar a decis să își urmeze marea pasiune: pictura. A intrat la Facultatea de Arte Plastice, secția Pictura, dar a renunțat după doi ani, pentru a se dedica sportului. În prezent este studenta (cursuri de Performanta Sportului și Coaching, în Anglia) și  instructor de fitness.

  "Îmi doresc foarte tare să îmi dovedesc mie, dar și celor din jurul meu, că sunt o persoana puternica și că sensibilitatea, emotivitatea nu sunt slăbiciuni. Dincolo de partea sportiva, consider că experiență  vă fi o  a corpului și a spiritului și o meditație incredibila", a declarat Roxana Ghita.

 

Maria Hîngu are 25 de ani și este  asistent manager al unei cafenele. Pasiunea pentru sport vine din copilărie, a făcut patru ani de handbal în scoală generala și baschet în timpul liceului. Astfel de activități sportive au disciplinat-o, au făcut-o să aprecieze ideea de echipa,  să gândească strategic și să își urmărească perseverent scopurile.

"M-am înscris la Survivor din dorința de a-mi întrece toate limitele. M-am regăsit complet în acest format și asta m-a făcut să îmi doresc cu adevărat să fac parte din acest show. Pornesc la drum cu gândul că pot câștiga și îmi doresc să fac asta", a spus Maria Hîngu.

 

               Szidonia Szasz are 26 de ani și este de profesie tehnician maseur. E născută în  Brașov și  are o sora geamănă. A practicat trei ani de atletism, apoi s-a îndreptat către dans modern și latino și street workout. De cinci ani practica kickboxing. Se împletesc în ea agilitatea, gratia și nu în ultimul rand voință de a reuși.

"Am ales să particip la  pentru că mă consider o sportiva suficient de puternica, atât fizic cât și psihic. Voi face fata tuturor provocărilor și greutăților ivite pe parcursul competiției și, în ciuda lipsurilor, voi lupta pentru a obține victorii alaturi de echipa", a declarat Szidonia Szasz.

 

Andreea Moșneagu are 31 de ani și este de profesie polițist de frontiera. Este originara din Suceava, dar a venit în București pentru a urma cursurile Facultății de Științe Politice și Administrative. Este pasionata de motociclism, merge regulat la sala de sport și a practica kickboxing, pentru a fi în forma. Mizează în acest concurs  pe dorință de a căștiga și a demonstra că este un concurent redutabil.

"Am o personalitate puternica și un caracter de fier. Am fost, sunt și voi fi mereu o luptătoare, o adevărată războinică. Am să lupt până la final și sunt sigura că voi căștiga!", spune Andreea Mosneagu.

 

Alin Sălăjean are 35 de ani și este prezentator de evenimente. Este căsătorit și, în prezent, locuiește la Cluj. A lucrat și în televiziune și a prezentat la un radio din Cluj  propria să emisiune. Considera că aceasta competiție este, în primul rand, o competiție dusa la nivel psihic și își dorește să demonstreze că o minte ascuțită și un psihic de fier pot face minuni.

"Pentru mine Survivor este un test al răbdării, al inteligenței, un test al depăşirii limitelor şi, nu în ultimul rând, un test al supraviețuirii. Îmi vor lipsi momentele de linişte sufletească alături de soția mea, bucuria cătelului meu, în momentul în care mă vedea,  şi acei cinci prieteni adevărați”, a declarat Alin Sălăjean.

            

   Albert Oprea are 23 de ani  și este antreprenor. Născut în București, este pasionat de mic de actorie și sport. Lumea business-ului îl fascinează, astfel că nu întâmplător a urmat  studii universitare în administrării afacerilor.

"De mic am fost atras de lucrurile mărețe, greu de atins, de cele mai mari provocări.  mi se pare cea mai mare provocare din viață mea și nu m-am înscris doar cu gândul să apar la televizor, ci m-am înscris cu gândul de a căștiga competiția", a spus acesta.

 

Sorin Pușcașu, 30 de ani, este director de marketing în industria fashion-ului. A practicat fotbal 10 ani, și-a dorit să facă performanta în acest domeniu sportiv,  dar la 18 ani a fost diagnosticat cu suflu sistolic și a fost nevoit să ia o pauza, în urma căreia  a renunțat definitiv la fotbal. Considera că arma cea mai eficace în orice încercare este umorul și puterea de a vedea mereu partea plina a paharului.

"M-am înscris la  pentru că sunt o fire competitiva și ambițioasă, este o provocare în a-mi cunoaște limitele și a le depăși. Cu siguranța este o experiența unica și mă simt norocos că pot participa. Sunt o persoana care trece peste perioadele stresante prin umor și cu optimism; și sper că voi putea face haz de necaz și în situațiile limita din competiție”.

      

Lucian Barbu are 33 de ani și este profesor de înot. A trecut prin episoade dificile în copilărie, unele marcandu-l profund. La 11 ani, diagnosticat cu hepatita A, a fost nevoit să stea acasă câteva luni. Reîntors în mediul scolar a trecut prin experiență traumatizanta a marginalizării, ceilalți copii considerandu-l  contagios. Au urmat și alte încercări care l-au marcat, dar considera că toate greutățile nu au făcut decât să îl facă mai puternic.

"Consider că aceasta baie de foc prin care voi trece vă fi cea mai grea etapa a vieții mele, un examen de care am nevoie pentru a reuși să ajung la un alt nivel de autocunoaștere și pentru a-mi clădi și mai mult caracterul", a spus acesta.

          

Mariano Starlin Belen  Medina este originar din Republica Dominicana, are 37 de ani și este instructor fitness și zumba, și percuționist. A studiat psihologie industriala și resurse umane. Este căsătorit cu o româncă și împreună au o fetiță de 5 ani. După mai mult de un deceniu în care a trăit în Romania, spune că simte romănește. Dar îl încearcă o bucurie uriașa că se întoarce în tara unde a văzut lumina zilei.

"Particip la   pentru că este cea mai mare provocare a mea în cel mai adevărat sens al cuvântului. Vreau să-mi arăt că pot să dau totul, indiferent de dificultățile care apar, și să arăt lumii din ce sunt făcut. Cunosc Republica Dominicana, chiar daca am trăit în Santo Domingo, Stiu fructele, plantele, tot ce poate fi mâncat și ce nu. Îmi pot ajuta coechipierii să se adapteze mai ușor, pentru că stiu limba, mâncărurile tradiționale și sunt foarte îndemănatic pe final, am făcut basket și baseball mulți ani ", a declarat acesta.

 

Musty Camară are 39 de ani și este de profesie inginer de sunet. Cu o poveste de viață impresionanta, cu o copilărie și adolescenta trăite în mai multe tari, după moartea tatălui sau, survenita când el avea doar doi ani, Musty Camară are un spirit liber și neînfricat.

La doar 15 ani a plecat din confortul familiei să studieze și să muncească, a făcut naveta intre Franța și Coasta de Fildeș, stabilindu-se câțiva ani mai tărziu în Tenerife. Are trei copii și din 2015 a revenit în tara în care s-a născut, Romania. Pentru fiii sai își dorește să vina acasă cu trofeul .

"Merg la  în primul rand pentru cei trei copii ai mei: Yared, Noah și Bryan. Vreau să îmi depsasesc condiția fizica și mentala, să mă reconectez cu natura de care îmi este foarte, foarte dor. Cu siguranță intru într-o competiție dura, care îmi vă forță toate limitele", a spus acesta.

 

              Cei 12 Războinici vor avea de înfruntat 12 Faimoși, la fel de hotărați să facă fata presiunilor de tot felul și să ajungă cât mai departe în competiție. Reamintim că din echipa Faimoșilor vor face parte: Catalin Morosanu, Costi Ioniță, Culita Sterp,  Zannidache, Jador, Cosmin Stânciu, Alexandra Stan, Amna, Ana Porgras, Roxana Nemeș, Majda Aboulumosha și Simona Hapciuc.

Un adevărat experiment social, „Survivor Romania”, format international de succes, produs de Acun Medya, pune la încercare concurenților, vedete și personalități încă necunoscute publicului larg, inteligenta, inventivitatea, forță fizica, rezistenta psihica și puterea de adaptare la condiții extreme, departe de confortul familiei și de tehnologie.

Concurenții vor fi în situația de a-și construi singuri adăpost, de a-și și procura hrana prin abilitățile fizice și inventivitate, și vor fi nevoiți să aplice o strategie pe termen lung pentrua-și construi alianțe și a rezista cât mai mult în concurs.

Primul sezon al reality-ul difuzat de Kanal D, filmat în Republica Dominicana, a înregistrat un succes uriaș și și-a inspirat publicul prin valori precum camaraderia, dorință de depășire a limitelor, onestitate, fairplay. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: faimosi  razboinici  survivor 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel