Cine sunt cei patru finaliști din Ferma. Ultima săptămână a competiției
Data actualizării:
Data publicării:
Ferma, orășeni vs. săteni se apropie de final. Miercuri seară au fost desemnați ultimii patru finaliști din competiție.

Augustin Viziru, aflat la a doua participare în emisiunea de la ProTV,  s-a calificat direct în finală, în urma unei probe în  care norocul a fost de partea lui. 

Viviana Sposub și Andrei Stoica și-au câștigat și ei locul în finală prin punctele colegilor, iar Elena Chiriac și Anna Lesko s-au duelat pentru al patrulea loc la masa finaliștilor.


A fost o luptă foarte strânsă, ambele concurente fiind foarte aproape de câștig, însă norocul a fost de partea Elenei Chiriac.


”Am avut noroc, nu pot să spun că aia a fost îndemânare, nu am avut niciun talent. Chiar m-am gândit la asta și am zis că ăsta este cercul meu norocos și când am aruncat și am văzut că rămâne acolo, am avut o stare de șoc”, a menționat ea la finalul duelului.  

 
Așadar cei patru finaliști din Fermă sunt: Augustin Viziru, Andrei Stoica, Viviana Sposub și Elena Chiriac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ana lesko  Andrei Stoica  elena chiriac  ferma  finala  viviana  viziru 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel