Lili Sandu a ajuns de urgență la spital! Prezentatoarea TV a avut nevoie de intervenția medicilor: „Am crezut că gata, aia a fost. De 4 zile sunt pe perfuzii”
Armin Nicoară și Claudia Puican sunt în culmea fericirii de când au aflat că vor deveni pentru prima dată părinți. Cei doi au împărtășit cu fanii lor cea mai mare bucurie din viețile lor în urmă cu câteva zile. După mult timp în care doar au visat la acest moment speciaș, cântăreața a anunțat că este însărcinată și va aduce pe lume primul copil!
Claudia Puican și Armin Nicoară au păstrat sarcina secretă timp de cinci luni, astfel că anul viitor, în luna aprilie, artista își va strânge pentru prima dată în brațe bebelușul. Invitată în cadrul podcastului realizat de Bursucu, Claudia Puican a mărturisit că nu i-a fost greu să țină ascuns faptul că este gravidă, având în vedere că până acum două nu i s-a văzut burtica.
„Nu mi s-a văzut burta până acum două săptămâni. E micuță oricum. Mișcă încontinuu. În aprilie o să nasc. El o să fie berbec și eu sunt Capricorn”, a mărturisit Claudia Puican, în podcastul mișto By Bursucu'.
Te-ar putea interesa și: Mihai Morar a ajuns de urgență la spital! Prezentatorul TV a avut nevoie de intervenția medicilor: „Am căzut, dar mă ridic”
Claudia Puican și Armin Nicoară au aflat sexul bebelușului, însă preferă să păstreze secretul până luna viitoare, când vor lansa o piesă specială. Cei doi cântăreți de muzică de petrecere au explicat că vor face acest anunț într-un cadru mai special, legat de noua lor melodie, care va fi lansată pe canalul de YouTube al lui Armin Nicoară.
„Deocamdată nu vrem să dezvăluim sexul bebelușului, pentru că vom scoate o melodie specială pentru el. Este în studio și vrem să facem un moment mai special. Am și filmat câteva cadre în Mauritius cu noua melodie care va fi lansată pe canalul de YouTube Armin Nicoară și vrem să fie ceva mai special”, a declarat Claudia Puican.
Te-ar putea interesa și: Adriela Morar a devenit mămică! Fosta concurentă de la „Dansez pentru tine” a postat primele imagine cu bebelușul / Foto
Pe lângă acest anunț, Claudia Puican și Armin Nicoară au dezvăluit și numele pe care îl vor da copilului lor. Dacă va fi fetiță, vor alege numele Efremia, iar dacă va fi băiețel, vor opta pentru Efrem. Armin Nicoară a povestit că a mers la icoana Sfântului Efrem și s-a rugat pentru un copil.
De asemenea, Claudia Puican a menționat că poartă mereu cu ea o sticluță cu mir din icoana Sfântului Efrem, pe care o folosește pentru a se unge pe burtică în fiecare seară, considerând acest gest ca un semn de protecție și binecuvântare pentru viitorul lor copil.
„Am fost la icoana Sfântului Efrem și am spus că dacă va fi să avem un copil, eu îi voi pune unul dintre nume Efrem sau dacă va fi fată, îi voi pune numele Efremia”, a mărturisit Armin Nicoară.
„Am și o sticluță în geantă. Este o icoană a Sfântului Efrem din care curgea mir. E un miracol, nici mie nu mi-a venit să cred când am văzut îndeaproape că ieșeau bule din icoana Sfântului Efrem. Curgea mir din ea și mi-am pus într-o sticluță și mă dau în fiecare seară pe burtică cu ea. Am zis că dacă o să fie să am un copil, m-am rugat mult la această icoană, am zis că al doilea nume va fi Efremia, dacă va fi fată, sau Efrem, dacă va fi băiat”, a mai spus Claudia Puican.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete
Roxana Ivanciu vine cu...
Busu a spus la ce temperaturi...
Bogdan Vlădău a lăsat să se...