Codin Maticiuc, despre pasiunea iubitei sale, Ana Pandeli: „Gagica mea e nebună”. Ce a făcut mama fetiței lui
Data publicării:
Codin Maticiuc a dat din casă și a dezvăluit ce pasiune riscantă are iubita lui. 

Codin Maticiuc a uimit pe toată lumea după ce a dezvăluit ce pasiune are iubita lui. Ana Pandeli iubește mult sportul, dar și aventurile montane. Codin Maticiuc spune că aceasta nu are limite și ar urca pe cei mai înalți munți din lume. Recent, Ana Pandeli a urcat în vârful muntelui Kilimanjaro din Tanzania. 


„Gagica mea e nebună.


Da, nu exagerez. Știam asta de ceva vreme dar acum mă gândesc serios să fac ceva în privința asta. Stați să vă explic.


Femeia e obsedata de sport. Efectiv face și patru antrenamente pe zi. Ea nu recunoaște, zice ca face trei. Sală la greu, padel și spinning, pe astea le numără și ea. Ei, pe lângă astea trei ea mai face așa, "de plictiseala": 18 minute de plank (sau cum s-o scrie ca eu nici de scris nu ma pricep darămite să-l fac).  18 minute în continuu?!? Întrebați orice om normal la cap, ăsta se pune cât un antrenament întreg.


În fine, începeți sa înțelegeți ca am dreptate când o fac nebună dar nu am terminat. Ea face trasee prin munți, pe ai noștri i-a terminat deja. Am fost și eu o data sau de două ori pe niște trasee mai ușoare pe care oricum mi-am blestemat soarta în timp ce ea alerga în jurul meu ca sa facă mai multă mișcare. De ce? Pentru ca e nebună.


Cum a terminat ea munții de la noi acum două săptămâni a plecat în Tanzania (Africa) sa urce pe Kilimanjaro (5895 de metri). Nu s-a dus și ea pe Mont Blanc de exemplu (4800 de metri). De ce? Știți deja. Pentru ca e nebună. O sa ziceți ca ce contează încă o mie de metri. Contează și o sa va dumiriti și voi de îndată”, a spus Codin Maticiuc pe Facebook. 

 


Ana Pandeli nu a mers singură în acea aventură, ci alături de una dintre prietenele ei, Tea, și de soțul acesteia. Traseul a durat 6 zile și a fost plin de peripeții. 


„Urcușul s-a petrecut în 6 zile cu o medie de 6-8 ore pe zi pană unde ghizii făceau corturile și stabileau un basecamp. Nu se făcea mai mult pentru ca ai nevoie sa te obișnuiești cu altitudinea și aerul rar. Trebuie sa iei pastile de rău de înălțime. De la 2000 de metri Teei și soțului a început sa le fie rău și sa le curgă sânge din nas. Anei mele nu, așa că ea mai făcea undeva la 5-6 ore pe zi niște trasee adiacente. De ce? Știți deja.


Ei, de la 5000, cum vă spuneam a început calvarul până ȘI pentru nebuna mea. Au leșinat toți pe rand de câteva zeci de ori până în vârf și îi trezeau ghizii dacă mai pot sau mai vor sa continue. Au ajuns cu greu în vârf cu degetele degerate și cine știe cate alte suferințe fizice. Coborârea urma sa fie alte trei zile pană jos cu dormit în corturi. În cat timp a făcut-o însă a mea? În 12 ore, dintr-o bucată, singură că n-a mai venit nici ghidul cu ea. De ce? Sper ca ați înțeles deja ca femeia e nebună probabil și-o fi dat seama și ăla.


În concluzie vă spun că degeaba am gagica frumoasă, deșteaptă și mamă eroina pentru ca e nebună! Iar eu nu sunt doar nebun ci și prost dacă o las sa plece pe Everest cum plănuiește. Gata”, a conchis Codin Maticiuc. 


Codin Maticiuc și Ana Pandeli formează un cuplu de mai mulți ani și au împreună o fetiță în vârstă de doi ani, pe nume Smaranda. 
Cei doi s-a afișat pentru prima oară împreună în iunie 2021, la Gala Premiilor Gopo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ana pandeli  codin maticiuc  iubita  pasiune 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel