Connect-R, despre copilăria grea și cea mai mare temere cu care a crescut: „Mi-a fost foarte frică de sărăcie”
Data publicării:
Connect-R este unul dintre cei mai iubiți artiști din România, dar puțini cunosc viața grea pe care a avut-o acesta pe când era doar un copil. 

Connect-R se bucură acum de un succes imens pe plan muzical și poate spune că are ceea ce mulți doar visează. Are o familie frumoasă, o fetiță minunată și o carieră de succes. Dar lucrurile nu au stat mereu atât de bine în viața artistului. Acesta provine dintr-o familie cu posibilități materiale reduse, iar cântărețul a cunoscut ce înseamnă cu adevărat o viață grea. 


Invitat în podcastul găzduit de Mihai Morar acesta a vorbit despre copilăria grea și plină de lipsuri. 


„Mi-a fost foarte frică de sărăcie. Vedeam lupta alor mei să ne pună mâncare pe masă. Acestea erau discuțiile de zi cu zi. Le-a răpit a lor mei timp de calitate. N-am memorie cu mama să-și cumpere ceva. N-am avut vacanțe împreună, nu știam de treaba asta. Frica de sărăcie și, apoi, a urmat frica de respect, de lipsa de sine. Am asistat la multe umilințe din partea străinilor la adresa părinților mei. Familiile modeste mergeau să cumpere marfă de la unguri și le vindeam la târg, ai mei, la Vitan”, a spus Connect-R în în cadrul podcast-ului „Fain și simplu”

Cum a ajuns Gina Pistol să prezinte emisiunea Asia Express: „Chiar am vrut să particip, dar nu știam cu cine să fac echipă”


Connect-R și-ar fi dorit tare mult să ajungă preot, dar mama lui i-a spus la acea vreme că are nevoie de o meserie mai sigură. Artistul spune că nu s-ar fi văzut acum în această postură, dar este în continuare foarte apropiat de Dumnezeu. În fiecare zi acesta îi mulțumește celui de sus pentru sănătatea familiei sale. 


„Am vrut să mă fac preot la 11 ani, dar a venit mama și-a zis că-mi trebuie o meserie serioasă. Dar nu cred că era o idee bună pentru mine, nu era pentru mine. Nici n-aș putea să mă călugăresc. Când mă trezesc dimineața, mă rog: «Doamne, îți mulțumesc că sunt aici! Că sunt sănătos, că și copilul este, și mama copilului meu, și părinții». Restul nu te mai poate distruge. Gata! Este minunat doar că ești”, a dezvăluit cântărețul. 

 

Eliza și Cosmin Natanticu, la un pas de despărțire din cauza unui show TV: „Te marchează foarte tare toate experiențele, te schimbă”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Connect-R  copilărie  sărăcie  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel