Connect-R, dezvăluiri despre cum își câștigă mama lui existența. Cât de mult se chinuie pentru un ban
Data publicării:
Connect-R a dezvăluit cum se descurcă părinții lui să câștige un ban, pe perioada pandemiei.

Connect-R este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Acesta este deja cunoscut peste tot în țară, având fani și peste hotare, acesta lăudându-se cu un succes excepțional în lumea muzicii, vocea lui fiind una de-a dreptul inconfundabilă. Cu toate astea, artistul nu uită de unde a plecat.

Puțini sunt cei care știu traiul pe care l-a avut Connct-R în copilărie. Artistul provine dintr-o familie modestă și până să ajungă la succes a avut de străbătut un drum lung, plin de încercări. Astfel, la începuturi, fostul soț al Mishei a fost nevoit să facă sacrificii mari să-și câștige banii, fiind până și vânzător de ziare în intersecție, lucru pentru care a fost apreciat de mulți oameni. Chiar și așa, părințiii artistului au muncit din greu pentru a-i asigura un trai mai bun.

Connect-R a dezvăluit cum își câștigă părinții lui existența!

Odată cu venirea pandemiei de coronavirus, majoritatea oamenilor au afectați din punct de vedere financiar. Asta s-a întâmplat și cu Rodica și Aurelian Mihalache, părinții artistului, însă nu s-au dat bătuți. Mama lui Connect-R nu a renunțat la afacerea familie și vinde, în continuare, la o tarabă din Piața Domenii din București, iar tatăl artistului cântă la un restaurant.

”Mama merge și acum să vândă la tarabă. Asta îi place ei. Acum tata mi-a cerut să-i caut un contract într-un restaurant, unde să meargă să cânte”, a declarat Connect-R la emisiunea lui Cristi Brancu ExclusivVIP, de la Prima TV.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Connect-R  familie  parinti 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel