Urania Cremene a abordat, în cadrul podcastului „Fain & Simplu”, moderat de Mihai Morar, controversatul subiect al eșecului stilului parental permisiv. Constatările sale vin după observații și studii, privind modul în care s-au schimbat practicile parentale de-a lungul timpului, subliniind importanța unui echilibru între autoritate și libertate.

Te-ar putea interesa și: Carmen Tănase a mărturisit avantajele și dezavantajele vârstei înaintate: „Meriți, nu meriți, te respectă. Mă recunosc”

„Ne aducem aminte de celebrele coji de nucă”

Urania Cremene a început discuția analizând convingerea istorică a părinților: copiii le aparțin și pot fi controlați în mod autoritar. 

„Am plecat, în discuția noastră, de la convingerea părinților că copiii le aparțin, în toată istoria noastră, până alaltăieri, în istoria noastră. Când spun alaltăieri, mă refer, undeva, la anii '60. Cam acolo au început să se rescrie foarte multe din convingerile legate de cum se cresc copiii”, a spus Urania Cremene. În anii '60, stilul autoritar era predominant, iar copiii erau supuși unor pedepse severe, de cele mai multe ori.

Ca de obicei, când renunți la o extremă, te muți la extrema cealaltă. De la un stil parental autoritar, pe care l-am primit și noi acasă, ne-am cam luat-o pe coajă. Și, probabil, părinții noștri și-au luat-o mai mult decât noi și bunicii noșri și mai mult.

Ne aducem aminte de celebrele coji de nucă. Dar copiii au fost bătuți crunt, adică lăsați nemâncați, închiși în beciuri, s-au întâmplat niște lucruri crunte în istoria noastră”, a mai spus Urania Cremene, în cadrul podcastului moderat de Mihai Morar.

Odată cu anii '60, societatea americană a început să respingă aceste metode dure, ducând la adoptarea unui stil parental opus – parentingul permisiv. Aceasta schimbare radicală a fost alimentată de dorința părinților de a oferi copiilor ceea ce ei înșiși nu au avut: libertate, oportunități și o abundență de bunuri.

„Toate lucrurile astea au început să se rescrie în anii '60 și s-a dus lumea în extrema cealaltă. Parentingul permisiv a fost scris atunci. Pozitivul ăsta „Eu nu am avut, o să ai tu. Eu nu am putut, o să poți tu”, a mai spus Urania Cremene, în cadrul podcastului moderat de Mihai Morar.

Te-ar putea interesa și: Care este cuvântul pe care nu îl poate tolera Carmen Tănase: „Mă scoate din sărite. Asta este sărăcie de limbaj”

Consecințele parentingului permisiv

Însă, după câteva decenii, rezultatele acestui stil parental s-au dovedit a fi problematice. Lipsa unei structuri și a unor limite clare a dus la dezvoltarea unor generații de copii care se confruntă cu dificultăți majore în viața de zi cu zi.

„Treaba asta a durat în Statele Unite vreo 20-25 de ani. Și au constatat ceea ce constatăm și noi astăzi, după ce am schimbat o foaie cu alta că: copiii nu mai au motivație, nu mai au respect, nu reușesc să treacă peste frustrări, sunt mult mai fragili emoțional, nu au stimă de sine. Nu au stamină, nu au ambiție, combinația asta de energie, cu motivație și cu ambiție.

S-a demonstrat că parentingul permisiv, pe modelul „Faci tu ce vrei tu”, nu are cum să funcționeze. La modul real, deși neuroștiințele nu funcționau atunci cum funcționează astăzi, nu are cum să funcționeze acest stil parental. E imposibil”, a mai spus Urania Cremene, în cadrul podcastului moderat de Mihai Morar.

Un aspect alt aspect subliniat de Urania Cremene este incapacitatea copiilor mici de a lua decizii corecte pentru ei înșiși. „Pentru că un copil mic, care tocmai este în plină antrenare a tot ceea ce reprezintă el, el nu este capabil să ia decizii și să facă alegeri. Este mult prea devreme”, a explicat ea. Părinții care lasă copiii să facă orice doresc în numele libertății ajung să se confrunte cu probleme grave, cum ar fi dependența de ecrane sau alimentația nesănătoasă.

Parentingul eficient implică, potrivit Uraniei Cremene, setarea unor limite clare și oferirea unui cadru sigur în care copiii pot învăța și crește. „Or, părinții asta fac. „Îl las să facă ce vrea și în felul ăsta va fi liber” și după aia ajungem în punctul în care „Nu știu ce să mă mai fac, pentru că copilul meu se uită prea mult la ecran, copilul meu mănâncă prea multe dulciuri”. E ca și cum ne-am aștepta ca un copil de 3 ani să spună: „Mama, te rog frumos, nu mai cumpăra toate dulciurile astea”, a ilustrat Urania Cremene.