Drama prin care a trecut mama Andreei Tonciu, până să o nască pe sora vedetei: „Nouă luni am stat doar la pat sau în spital”
Constantin Enceanu a răbufnit, la câtev zile de la parastastul lui Petrică Mîțu Stoian. Artistul nu s-a mai putut abține, după ce a aflat că sora regretatului interpret de muzică populară, Maria Tărchilă, vrea să ia casa lui Petrică Mîțu Stoian, din Craiova. Constantin Enceanu susține că locuința îi aparține lui Doru Gușman, el fiind cel care a achiziționată înainte de Revoluție.
Se pare că locuința în care a stat regretatul artist nu era locuința sa, ci a impresarului său, Doru Gușman.
„Maria nu știe ce vorbește, aberează, nu are cum să moștenească imobilul din Craiova. Ea a declarat ba că acea căsuță, în care a locuit Petrică, în ultima parte a vieții, și în care s-a ținut și parastasul, este a fratelui ei, ba că e de patrimoniu, a statului.
Să fie foarte clar! Casa e a lui Doru Gușman, el și soția lui au muncit în străinătate și au cumpărat aici, în Craiova, înainte de Revoluție. Pe atunci, nici nu se știau cu Petre.
Doru i-a oferit două camere și o baie. Iar cum Petrică tot spunea că e casa lui, în interviuri, Doru a lăsat lucrurile așa, a tăcut din gură, pentru orgoliul prietenului său, să nu zică lumea că e sărac.
Maria zice că vrea tot din casă. Poate lua doar hainele lui Petrică. Femeia aceasta s-a tot certat cu Doru, dar, surpriză, la parastasul de sâmbăta trecută, ziceai că e împărăteasă! Era total schimbată, nu mai avea chef de scandal', a spus Constantin Enceanu, pentru Playtech.ro.
După moartea lui Petrică Mîțu Stoian, Maria Tărchilă a declarat că a auzit zvonuri legate de casa în care a locuit fratele său. De asemenea, femeia a ținut să îl atace pe impresarul regretatului artist, Doru Gușman.
'Trebuie să vedem adevărul. Am aflat ceva zvonuri că nici casa de la țară nu ar fi a lui Petrică, nici cea din Craiova. Nu e nimic clar, dar ar fi pe firmă. Avem martori care spun că ar fi fost forțat să pună toată averea pe numele lui Doru Gușman.
Nu știu, vorbim și noi în necunoștință de cauză. I-a controlat viața, nu a avut viața lui. El era liber, când era cu ei era mereu stresat. O să aflăm noi și de ce era așa de constrâns de această familie. Nu-l lăsa cu noi, cu nimeni!', declara Maria Tărchilă, în cadrul emisiunii „Exclusiv VIP' de la Prima TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Constantin Enceanu maria tarchila petrica mitu stoian
Kate Middleton, Prințesa de...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...