Drama prin care a trecut mama Andreei Tonciu, până să o nască pe sora vedetei: „Nouă luni am stat doar la pat sau în spital”
Constantin Enceanu împlinește azi 58 de ani, iar de ziua sa de naștere, artistul a anunțat că lansarea unei melodii în memoria regretatului Petrică Mîțu Stoian.
Constantin Enceanu a compus o melodie pentru Petrică Mîțu Stoian, cu care a avut o relație foarte bună de prietenie.
Artistul spune că multe persoane l-au întrebat când va lansa o melodie în memoria lui Mîțu Stoian, dar acest lucru a fost extrem de dificil pentru el.
”Nu întâmplător am ales s-o postez cu o zi înainte de ziua mea de naștere. Multă lume mă întreba pe cand o melodie în memoria lui Petrica, unii chiar îmi reproșau. Nu e chiar așa ușor să faci o melodie, trebuie s-o treci prin filtrul sufletului. Alaltăieri când am înregistrat-o, mi-a fost foarte greu, am reluat-o de vreo cinci ori pentru că îmi dădeau lacrimile la a patra strofă. Eu am scris versurile, sunt trăirile mele acolo”, a declarat Constantin Enceanu pentru Star Popular.
Constantin Enceanu a dezvăluit că va pleca în SUA, pentru a-și celebra ziua de naștere alaturi de prieteni, în Los Angeles.
Constantin Enceanu se află la cuțite cu sora lui Petrică Mîțu Stoian.
„Maria nu știe ce vorbește, aberează, nu are cum să moștenească imobilul din Craiova. Ea a declarat ba că acea căsuță, în care a locuit Petrică, în ultima parte a vieții, și în care s-a ținut și parastasul, este a fratelui ei, ba că e de patrimoniu, a statului.
Să fie foarte clar! Casa e a lui Doru Gușman, el și soția lui au muncit în străinătate și au cumpărat aici, în Craiova, înainte de Revoluție. Pe atunci, nici nu se știau cu Petre.
Doru i-a oferit două camere și o baie. Iar cum Petrică tot spunea că e casa lui, în interviuri, Doru a lăsat lucrurile așa, a tăcut din gură, pentru orgoliul prietenului său, să nu zică lumea că e sărac.
Maria zice că vrea tot din casă. Poate lua doar hainele lui Petrică. Femeia aceasta s-a tot certat cu Doru, dar, surpriză, la parastasul de sâmbăta trecută, ziceai că e împărăteasă! Era total schimbată, nu mai avea chef de scandal', a spus Constantin Enceanu, pentru Playtech.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Constantin Enceanu melodie petrica matu stoian
Kate Middleton, Prințesa de...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...