Corina Chiriac, obiceiul pe care îl are aproape în fiecare dimineață. Ce a dezvăluit artista: „Cam ăsta ar fi ritalul”
Data publicării:
Corina Chiriac a dezvăluit ce obicei are aproape în fiecare dimineață. 

Corina Chiriac este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică ușoară, din România. Vedeta a fost tot timpul deschisă, vizavi de viața personală. Recent, Corina Chiriac a dezvăluit ce obicei are aproape în fiecare dimineață. 

Corina Chiriac, obiceiul pe care îl are aproape în fiecare dimineață

Artista a recunoscut că dimineața  îi place sa îsi facă o cafea, iar apoi să citească știrile de pe laptop, asta dacă nu are alte planuri mai importante în program. 

„Nu aș putea spune (n.r. că are un ritual). Dimineața îmi fac o cafea și îmi citesc știrile pe laptop. Cam ăsta ar fi ritalul, bineînțeles dacă am treburi importante renunț la acest ritual și mă ocup de ceea ce este prioritar. Oricum dimineața, cum în luna mai e frumos afară, e soare, ne bucurăm de fiecare zi”, a mărturisit Corina Chiriac, la Antena Stars.

Ajunsă la vârsta de 73 de ani, Corina Chiriac recunoaște că se pricepe să facă și lucruri bărbătești și se descurcă în orice situație. 

„Eu mă ocup, așa, cu o șurubelniță câteodată. De exemplu, crătițele astea noi sunt foarte frumoase, au coada prinsă cu un șurub, care în timp se mai lasă și atunci nu e nevoie să chemi pe cineva pentru asta. (...) Eu sunt dintre cei bucuroși să învețe câte ceva care trebuie refăcut la repezeală”, a adăugat artista.

Cum s-a lăsat de fumat Corina Chiriac

Corina Chiriac a fost o fumătoare înrăită. Artista fuma un pachet și jumătate pe zi. Mai mult, ea ar fi continuat poate și astăzi să fie dependentă de acest obicei, însă medicii au convins-o să renunțe. Cu câțiva ani în urmă, cântăreața s-a confruntat cu probleme de sănătate, mai exact,  la corzile vocale, iar medicii i-au spus că trebuie să renunțe la fumat dacă vrea să mai cânte. 

Destinul a făcut ca în acea perioadă să aibă un turneu în Israel, un loc special pentru artistă, care merge de ani de zile în pelerinaj la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, să se roage. Așa a făcut și de această dată, și spune că rugăciunea a ajutat-o să iasă un om nou. 

„Acum trei ani, având probleme pe corzile vocale, doctorul m-a întrebat dacă fumez. Cum să mă las, așa, deodată, când fumezi un pachet jumate pe zi?  Am ajuns la Ierusalim. Și, profitând de plecarea anterioară, am intrat acolo, am pus capul pe lespede, am spus. Am ieșit de acolo, am ieșit din mormânt și din biserică, unde ne-am închinat peste tot, ne-am așezat să mâncăm. Eram cu două fete. Până seara mi-am dat seama că n-am scos nicio țigară din pachet. Am uitat să scot țigările din gentuță. A doua zi, la cafea, la fel. Și au trecut de atunci ani”, – a povestit Corina Chiriac,  în emisiunea Vorbește lumea, de la PRO TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Corina Chiriac  dimineata  obicei 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel