Cornel Constantiniu, în doliu. Anunțul făcut de soția artistului: “Au murit înaintea lui. Este o minune că el trăiește”
Data publicării:
Cornel Constantiniu trece prin momente grele, după ce și-a pierdut doi prieteni. Anunțul a fost făcut de soția artistului. 

Cornel Constantiniu este în doliu după ce a pierdut doi prieteni dragi. Artistul a aflat trista veste de la soția sa. Mai exact, buna prietenă de familie, Alina, soția regretatului actor Gioni Dumitriu, a încetat din viață. Interpretul a plâns la fel de mult și după Cristi, un băiat de cartier, care locuia într-o boxă și îl ajuta la diverse activități.

”Suntem foarte supărați. Alina, soția lui Gioni Dumitriu, prietena noastră, a murit la 69 de ani, luna trecută. Cornel este foarte afectat. Și eu la fel. Gioni făcea cuplet cu Jean Constantin și a fost o viață impresarul lui Cornel. Noi i-am cununat pe Gioni și pe soția lui, Alina. Am fost nașii lor la biserică. Nu am putut să merg la înmormântare din cauza căldurii, dar am trimis flori”, a declarat, pentru FANATIK, Domnița Constantiniu.

”Nici nu mi-am dat seama că e grav bolnavă”

”Alina, soția lui Gioni, a venit la noi și a stat jumătate de oră. Cred că a fost acum trei luni. Nici nu mi-am dat seama că e grav bolnavă. A sunat și a spus că urcă până la noi. Ea știa că eu nu prea primesc musafiri din cauza Covid-ului, pentru că încerc să îl protejez pe Cornel.

Era foarte slăbită și a zis că nu stă mult. Dispariția ei l-a afectat mult pe Cornel. Soțul ei, Gioni Dimitriu, a murit în 2003. Era chitarist, impresar și organizator de concerte. A făcut sport cu Țiriac. Tatăl lui a fost în trecut directorul Băncii Naționale, era grec la origine”, susține Domnița Constantiniu, soția lui Cornel Constantiniu.

”Mă mai ajuta să îl duc pe Cornel la doctor cu căruciorul”

”A murit și băiatul de cartier, Cristi. Avea 42 de ani. Om de suflet. Locuia într-o boxă cu cățelul. Mă mai ajuta să îl duc pe Cornel la doctor cu căruciorul. A murit de cancer săracul. Caz social, s-a ocupat primăria. Era de ani de zile pe străzi, dar era un om foarte corect.

A fost și la lansarea lui Cornel în 2018. M-a ajutat extraordinar de mult”, ne-a spus Domnița Constantiniu, soția interpretului Cornel Constantiniu.

”Este o minune că mai trăiește. La 50 de ani Cornel a făcut o formă galopantă de Parkinson”

Domnița Constantiniu a vorbit și despre problemele de sănătate ale soțului său.

În anul 1993, Cornel Constantiniu a suferit 8 intervenții chirurgicale, însă starea sa de sănătate s-a agravat de-a lungul timpului. Acesta se mișcă cu greu, iar deplasarea este aproape imposibilă.

Din nefericire, starea de sănătate a artistului s-a agravat, iar acesta a fost internat la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde medicii i-au înlocuit neurostimulatorul din piept. Se pare că aparatul nu mai funcționa optim.

”Cornel a avut la viața lui nu mai puțin de 9 operații. Cea mai grea a fost cea de la Viena, efectuată pe creier de marele profesor neurochirurg Francois Alesch. Celelalte 8 au fost pentru schimbarea neurostimulatorului din piept. A trecut printr-o mare cumpănă. Eu cred că este o mare minune că el mai trăiește.

La 50 de ani, Cornel a făcut o formă galopantă de Parkinson. I-am spus acum că este norocos. Toți în jurul lui sunt morți. ‘Te plimbau, sunau să întrebe de sănătatea ta…’ Și ei au murit înaintea lui. E deprimant. Cancerul acesta face ravagii. Este o boală nenorocită”, a mai declarat, pentru FANATIK, Domnița Constantiniu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   cornel constantiniu  doliu 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel