„A dispărut un concept românesc puternic: rușinea. Nu mai există. Rușinea de pe vremea noastră, sau bunul simț. Pentru omul care gândește simplu, e foarte complicat să înțeleagă ce este bunul simț; trebuie să-i vorbești despre rușine”, zice Cornel Palade, în podcastul lui Damian Drăghici.

Cornel Palade continuă și spune cum era relația sa, în calitate de copil, cu adulții din jurul său, în mod special cu preotul din sat.

El povestește și o întâmplare în care i-a fost foarte rușine - atunci când pierduse banii oferiți de tatăl său ca să cumpere de la magazin ce era nevoie în casă.

„Treceam pe lângă preotul din sat și mi-era rușine. Nu mergeam în calea lui, îl ocoleam și îi spuneam „sărut mâna” de la distanță.

Am locuit la țară multă vreme. M-a ajutat și tata. Mi-a dat 25 de lei și m-a trimis la cooperativă să cumpăr ceva. Cum eram zbânțuit de mic, nu mai știu ce am făcut cu banii. Când am ajuns la magazin și am cerut ce voiam să cumpăr, când să plătesc, nu mai găseam banii. Știi ce era în sufletul meu? Plecasem plângând, mă gândeam ce-i voi spune lui tata. Plângeam pe drum și ziceam „Doamne, dacă îi găsesc, sunt cel mai fericit.”

Și Dumnezeu scoate în cale pe părinte, care mă întreabă: „Ce ai pățit, Cornel?” Și îi zic: „Uite, părinte, am pierdut banii.” Părintele zice: „Nu te teme, Cornel, i-am găsit eu.” Și scoate din buzunar banii și mi-i dă. Mă uitam la ei... nu erau banii mei. Îți dai seama ce gest? Un gest care mi-a marcat copilăria. Îți dai seama? O faptă bună pe care am învățat-o și care a rămas scrisă în mine. Fabulos!

Ce vorbești, tată, viața e un miracol”, spune Cornel Palade, în podcastul lui Damian Drăghici.

Și-au pierdut românii credința?

„Mai suntem credincioși, ca popor?”, întreabă Damian Drăghici pe Cornel Palade, la care actorul răspunde:

„Da, suntem. Eram și mai credincioși în comunism, pentru că nenorocirile ne unesc, necazurile ne unesc, suferința ne unește. Vrem să avem pe cineva lângă noi. Comuniștii nu ne lăsau să ne adunăm, ca să nu gândim împreună, dar asta ne-a unit. Ne-au făcut să fim un trup, mulți împreună, și să gândim la fel. Cei din prezent sunt mai vicleni.

Nu ne adună, ne atomizează. Ne lasă pe toți în case, nu mârâie nimeni, nu mai valorăm. Valorezi tu, doar cu mintea ta, cu tehnologia. Tehnologia e extraordinară, poți vorbi cu oricine de pe tot globul, dar nu vorbești cu cel de lângă tine la masă. N-ai ce să vorbești, pentru că telefonul vorbește pentru tine.

Îmi aduc aminte că, atunci când eram tineri, în adolescență, mergeam la dansuri. Se cânta cu orchestra. Fetele veneau cu mama. Trebuia să mergi la mamă ca să o inviți pe fată la dans, iar ea se uita la tine, te analiza și, în funcție de asta, te lăsa. Și nu era de ajuns doar atât; trebuia să miroși bine, să fii curat, și, peste toate, să știi să dansezi”, spune Damian Drăghici