Viorel Lis a ajuns la spital! Oana Lis a făcut dezvăluiri despre starea de sănătate a fostului edil
Prinţul William şi soţia sa, Kate, au sosit luni la Edinburgh, în prima etapă a unui turneu al cuplului regal în Marea Britanie pentru a se întâlni şi mulţumi angajaţilor din prima linie, îngrijitorilor din căminele de bătrâni şi profesorilor pentru eforturile depuse în timpul pandemiei de COVID-19, relatează Agerpres.
William, nepotul reginei Elisabeta al II-a şi al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi soţia sa Kate, călătoresc 2.000 de km în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor la bordul Trenului Regal ca parte a unui turneu de trei zile.
Ei au plecat în călătorie din gara Euston din Londra duminică seara, unde vedeta pop Shakin 'Stevens a cântat hitul său din anii '80 "Merry Christmas Everyone" ("Crăciun fericit tuturor"), înainte de plecarea lor către Scoţia.
"Mulţumim tuturor angajaţilor din transporturi pentru că au ţinut ţara în mişcare pe tot parcursul acestui an dificil", au scris ei pe un panou înainte de plecare, potrivit Agerpres.
Marea Britanie a fost cea mai afectată ţară din Europa de pandemia de COVID-19, cu peste 60.000 de decese.
"Ducele şi ducesa aşteaptă cu nerăbdare să aducă în atenţie munca incredibilă depusă în toată ţara în acest an dificil", a declarat Palatul Kensington într-un comunicat.
Regina Victoria a fost primul monarh care a folosit Trenul Regal în 1842, pentru a călători de la Slough până în gara Paddington din Londra, deşi criticii i-au pus la îndoială utilitatea în ultimii ani, spunând că este costisitor şi prea puţin folosit.AGERPRES/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: International
Tagurile articolului: agerpress Printul Wiliiam spectaciola
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...