Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”
CRBL a luat decizia de a se muta în Spania, împreună cu familia sa. Artistul a ales zona Costa del Sol, o regiune a Spaniei în care locuiesc foarte mulți britanici, gernami, dar și români.
Invitat în platoul emisiunii „Vorbește Lumea” , de la PRO TV; CRB a povestit cum s-a adaptat în Costa del Sol și ce-i lipsește cel mai mult din România.
Artistul spune că nu este foarte scump să locuiești în Marbella, însă condițiile sunt altfel. Pentru a plăti o sumă accesibilă pe chirie, trebuie să te mulțumești cu un apartament minuscul. De asemenea, el spune că spaniolii sunt total diferiți de români, și nu doar în ceea ce plivește limba vorbită, ci și a caracterului.
„În Marbella sunt chirii de la 500-700 de euro, un apartament de două camere, cu terase mari. Dar să ne înțelegem, dormitorul este o debara în Spania, după dimensiunile din România. Terasele sunt mari. Dacă vrei casă cum trebuie, vorbim și de sute de mii de euro chirie pe lună. Am avut teamă la fiecare pas, doar că noi suntem mult mai curajoși și ne asumăm. Mi-e foarte greu să îi înțeleg pe spanioli. Încă am dificultăți. Nu mă refer la limbă. Mă refer la felul lor. Spaniolul este foarte leneș și foarte înapoiat.", a declarat artistul la PRO TV.
Artistul afirmă că românii sunt mult mai descurcăreți decât spaniolii.
"Românul rezolvă orice situație. E supraviețuitor. Spaniolul, manana! Ne e dor de viteza cu care românii se adaptează la orice. Sunt mulți români în Spania. Avem mulți prieteni, dar nu sunt genul care se duce acolo unde se duce toată lumea. M-am dus acolo pentru liniște. Căutam să mă bucur de lucrurile de care nu am apucat fără să mă oprească cineva, băi, CRBL."
Chiar dacă e departe de România, CRBL continuă să își facă meseria de artist. El face muzică în continuare și are în plan să lanseze o nouă afacere.
„Scriu, fac muzică în continuare. Separat de treaba asta sunt de mult implicat în tot ceea ce ține de tehnologia asta nouă. De foarte mult timp sunt în zona asta. O să aduc un proiect aici, în România de care o să auziți. Mă interesează pentru că știu că BLOCKCHAIN e de viitor.”
Artistul și-a înscris fiica la o școală britanică din Spania și spune că micuța, în vârstă de 11 ani, s-a adapptat extrem de rapid.
„Alessia merge la școală British. Pe primul loc este mereu școala Alessiei. Ea s-a adaptat foarte repede, este deja celebră la ea în școală. A fost desemnată să iasă în fața tuturor colegilor din școală și să vorbească în engleză. Spaniolă vorbește mai bine ca mine."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: artist CRBL marbella SPANIA spanioli vedete
Daniela Simulescu, astrolog DC...