Cristi Mitrea, atac subtil la adresa Andreei Mantea: „Nici un copil nu poate să te țină într-o relație. Am trăit într-o relație toxică...”
Data publicării:
Cristi Mitrea a vorbit despre relațiile toxice pe care le-a avut în trecut.

Cristi Mitrea și Andreea Mantea au avut una dintre cele mai tumultoase relații din showbiz-ul românesc. S-au întâlnit în cadrul emisiunii „Burlăcița”, acolo unde vedeta era gata să-și aleagă viitorul soț, s-au plăcut încă de la primele întâlniri și au făcut și un copil împreună. Cu toate acestea, povestea de dragoste perfectă nu a durat decât câteva luni de zile, astfel încât Andreea Mantea a rămas o mamă singură, care a trebuit să învețe să completeze și partea paternă în viața copilului său. Printre informațiile pe care le-a oferit în trecut bruneta, cu privire la despărțirea de sportiv, aceasta declara faptul că relația devenise extrem de toxică, aducându-i mai multe acuzații acestuia. Dacă până acum a preferat să păstreze tăcerea, Cristi Mitrea a vorbit recent despre relațiile toxice din viața sa, care nu au fost deloc puține. Totuși, se ajunge în acel prag doar dacă ambii parteneri greșesc, este el de părere.

„Eu cred că toxicitatea asta se raportează numai dacă vorbești despre doi. Nu poți să fii toxic dacă cealaltă persoană nu este toxică și ea. Normal că am trăit într-o relație toxică și mă duc doar în lucruri toxice. Unde există compatibilitate, indiferent cum ar fi unul, celălalt găsește acceptare. Eu cu raționalul nu suntem prieteni. Dacă nu e chimie, nu mă implic. Prima impresie… până cunoști omul. Alții divorțează după 25 de ani. Fac pasiuni și mă duc unde este scânteie. Pe alegeri sunt…”, a declarat Cristi Mitrea, potrivit libertatea

Citește și: Andreea Mantea dansează în ploaie, în costum de baie. Lecția pe care și-a dorit să le-o ofere fanilor săi

„Nici un copil nu poate să te țină într-o relație”

Chiar dacă nu a oferit nume punctual, Cristi Mitrea a făcut și aluzii subtile cu privire la relația cu Andreea Mantea. Acesta spune că nici măcar de dragul unui copil nu trebuie să rămâi blocat într-o relație toxică, întrucât fericirea are altă definiție. De asemenea, acesta spune că niciodată nu s-a gândit la căsătorie cu vreuna dintre partenerele din viața sa, așadar, se pare că nici măcar cu Andreea Mantea nu a fost această discuție, deși i-a oferit un băiețel.

„Nu s-a ajuns niciodată la discuții de căsătorie cu nimeni. Eu m-aș căsători mâine numai pentru petrecere. Nu am nicio problemă cu nunta. Nu consider că tradiția sau semnatul hârtiilor sunt un pilon puternic în viitorul relației, cum nici un copil nu poate să te țină într-o relație. Avem dreptul să alegem să fim fericiți. Dacă nu îți e bine acolo, cel mai bine e să pleci”, a mai declarat sportivul.

VEZI și: „Asta m-a îngenuncheat”. Andreea Mantea și-a prins iubitul în pat cu altă femeie: „Mi-a amorțit tot corpul, am căzut din picioare”

Cristi Mitrea nu mai ține legătura cu Andreea Mantea

Deși este extrem de rezervat când vine vorba de viața sa personală, Cristi Mitrea spunea recent faptul că, în prezent, între el și Andreea Mantea nu mai este loc de niciun dialog.

„Din păcate, nu am o relație cu mama lui David, din nou. Au fost câțiva ani în care am fost aproape de copil, dar acum iarăși suntem într-o beznă totală. Știți că eu nu vorbesc despre viața mea personală, deci cam asta e tot legat de acest subiect”, a declarat Cristi Mitrea, în exclusivitate pentru Fanatik.

Citește și: Fiul Andreei Mantea refuză să-și vadă tatăl. Ce a dezvăluit vedeta: „Nu mă mai bag”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Mantea  copil  cristi mitrea  relatie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel