Cristina Ciobănașu a fost cerută în căsătorie de două ori de iubitul ei: „Nu port inelele primite. Al treliea să fie cu noroc”. Actrița nu se gândește la nuntă
Data publicării:
Cristina Ciobănașu a dezvăluit detalii inedite din interiorul relației cu actualul său iubit.

Dacă fostul ei iubit, Vlad Gherman, s-a căsătorit civil cu Oana Moșneagu zilele trecute, fanii sunt acum curioși să vadă ce se va întâmpla cu Cristina Ciobănașu și când va decide aceasta să facă, la rândul ei, pasul cel mare alături de actualul său iubit. Astfel, spre surprinderea tuturor, actrița a dezvăluit faptul că a fost cerută în căsătorie de către Alex, și nu o dată, ci de două ori, însă a ales să nu poarte niciunul dintre cele două inele. Aceasta are și o justificare pentru acest gest, pe care l-a și dezvăluit în cadrul unui interviu. 

„Nu port inelele primite. Al treilea să fie cu noroc. El tot îmi spune că m-a cerut de nevastă, dar nu cum trebuie. De fiecare data s-a întâmplat cu un inel care nu mi-a și rămas. Nu a fost un inel potrivit gusturilor și măsurii mele. Prima data a fost inelul lui, a doua oară m-a cerut cu un inel al unei doamne cu care ne-am împrietenit în vacanță. Era inelul ei de logodnă. Aștept inelul pe care să-l pot păstra”, a declarat Cristina Ciobănașu, pentru cancan.

Te-ar putea interesa și: Proiectul cu care foștii membri din Gașca Zurli vor să dea lovitura, după ce și-au dat demisia din proiectul Mirelei Retegan: „Suntem în discuții”

Iubitul său nu o urmărește în filme

Mai mult, chiar dacă Cristina Ciobănașu este frecvent prezentă pe micile ecrane, în diferite seriale românești de pe Antena 1, aceasta spune că partenerul său de viață nu a urmărit-o în aproape nicio ipostază. Chiar dacă într-o măsură actrița se bucură, pe de altă parte, aceasta spune că și-ar fi dorit să-i audă părerea critică și să afle dacă, din perspectiva sa, ar trebui ceva îmbunătățit.

„Nu a fost niciodată pe platourile de filmare, dar cred că s-ar simți stângaci acolo. El nu prea se uită la televizor, cel mult sau cel mult se uită la filme și seriale. Nu prea se uită la posturi românești. Cumva mă bucur pentru că ar fi dificil să-i aud părerea dacă ceva nu i-a plăcut din ce am jucat.

Eu am foarte mare încredere în gustul lui cinematografic, este un om cult care a citi și a văzut multe filme. Dacă mi-ar spune că nu am jucat bine, aș fi super dezamăgită de mine. Presiunea asta că ar putea să vadă sau să nu i se pară ok, mă roade pe interior”, susține actrița pentru sursa citată.

VEZI și: Oana Moșneagu, declarație emoționantă de dragoste pentru Vlad Gherman, după ce s-au căsătorit civil: „Suflete, ai avut curaj să te arunci în toate anotimpurile mele”

Cum a perceput iubitul ei celebritatea

Chiar dacă Cristina Ciobănașu este în atenția presei de la o vârstă extrem de fragedă, fiind deja obișnuită cu presiunea mediatică ce se pune asupra sa și cu luminile reflectoarelor, bărbatul vine dintr-o lume total opusă, motiv pentru care actrița spune că nu a întrecut niciuna dintre limitele impuse de el.

„El cumva și-a asumat când a intrat în relație cu mine că așa va fi viața. Nu am pus presiune pe el să fie persoană publică. I-am respectat viața personală, i-am respectat intimitatea și decizia asta. El nu este un om căruia să îi placă atenția publică, îi place să fie discret. De asta nici nu postez atât de mult cu el pentru că îi respect dorința asta, dar mai ieșim din când în când pentru că este important pentru noi să mai petrecem timpul împreună. Nu dă sub nicio formă interviuri”, a susținut actrița.

Citește și: Leac pentru oase și cartilaje puternice. Remediul de la mănăstire care previne osteoporoza și întărește sistemul imunitar: „Se consumă dimineața și seara”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel