Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”
Cristina Cioran a mers astăzi acasă, dar fără fetița ei. Micuța Ema mai rămâne în spital încă 2 săptămâni, pentru ca medicii să o țină sub observație.
„Cristina s-a externat singură. Fetița o sa mai stea încă două săptamani în spital, ca să ajungă la greutatea care trebuie. Acum are în jur de două kilograme. (...) Cristina este bine. Nu aș putea să zic că a trecut printr-o cumpănă a vieții. Pentru că nu este nici prima, nici ultima femeie care a născut sau care o să nască prematur. Fetița este bine acum, este la incubator”, a spus iubitul Cristinei Cioran, potrivit playtech.ro
Actrița în vârstă de 43 de ani a trecut prin spaima vieții ei, zilele trecute, când a devenit mamă înainte de termen.
Cristina Cioran a fost extrem de fericită atunci când a aflat că va deveni mamă, dar și foarte atentă, având în vedere vârsta pe care o are și că, după 35 de ani, viitoarele mame trebuie să fie un pic mai grijulii cu sarcina, din cauza riscurilor.
Deși sarcina a decurs bine, iar mămica n-a întâmpinat niciun fel de probleme, ajunsă în cea de-a șaptea lună de sarcină, vedeta a trecut prin șocul vieții ei.
Duminică, 18 iulie, Cristina Cioran a ajuns de urgență la Spitalul Municipal, după ce a făcut o toxiinfecție alimentară care i-a declanșat travaliul.
Inițial, aflată în șoc, vedeta s-a grăbit să posteze pe rețelele de socializare un mesaj în care îi roagă pe fani să se roage pentru fiica ei.
„Sunt puternică, și fetița mea este puternică. A venit mai devreme, însă. Rugați-vă pentru mine și pentru ea. Mai mult pentru ea!”, a transmis Cristina Cioran pe rețelele de socializare duminică.
Din fericire, micuța Ema este bine și este în afara oricăriu pericol. Micuța se află la incubator și va mai sta câteva zile internată în spital.
Astăzi, Cristina Cioran a avut o intervenție în emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro Tv, acolo unde a povestit cum a fost întreaga experiență a nașterii, dar și cum se simte micuța.
Poate că a fost mai bine așa. Poate că era mai grav dacă nu nășteam. Duminică am intrat în travaliu, aveam dureri mari de burtă, avem și niște contracții, era combinată treaba. Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut. Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul. Mai aveam o grămadă până la termen”, a spus Cristina, de pe patul de spital, la Pro TV.
Vedeta este extrem de bucuroasă că micuța Ema a reușit să vină pe lume și e sănătoasă, în ciuda sperieturii prin care a trecut.
”Am văzut-o azi dimineață, e bine, răspunde la stimuli, respiră singură. Nu știu cât voi mai rămâne în spital, în funcție de starea copilului, de la zi la zi. Oricum azi mai rămân. Aici sunt liniștită că au doctorii grijă de ea. Trebuie să mai stea în incubator câteva zile, pânâ când începe să mănânce singurică. Iubitul meu nu poate să intre în spital, spitalul e carantinat. Nu e singurul caz. E plin aici de copii născuți prematur”, a mai spus vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bebelus cristina cioran fetita nascut prematur spital
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bursucu' a vorbit despre un...