Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
În vârstă de 43 de ani, Cristina Cioran spune că a ajuns să nu mai intră în haine din cauza kilogramelor acumulate în cele șapte luni de sarcină. Și pentru că nu poate ține dietă, vedeta a găsit o soluție inedită pentru a masca greutatea câștigată.
După ce a dat iama în dulciuri și alte bunătăți, s-a îngrășat 10 kilograme și a ajuns să se îmbrace cu hainele iubitului său.
„Am venit în cămașa iubitului, că în ea încap. Hainele lui devin rochițele mele. Am intrat in trimestrul trei, care se spune ca e cel mai greu. Nu mi-am dorit să țin regim. Aș fi ținut regim doar dacă ar fi fost necesar. În rest am zis dacă este această ocazie să mănânc orice, să vină. Nu cred în pofte. Acum îmi permit să mănânc tot ce-mi doresc, pentru că am această scuză, să mă satur de orice”, a declarat Cristina Cioran la Antena 3.
Deși toată lumea a rămas uimită la aflarea veștii că este însărcinată, vedeta în vârstă de 43 de ani milirează pentru ridicarea așteptărilor legate de sarcină și după 40 de ani, în ciuda statisticilor. Ea le recomandă femeilor care își doresc să rămână gravide să creadă în șansa, lor, indiferent de vârstă.
„Vreau să le ncurajez pe femeile trecute de 40 de ani care sunt descurajate de statistici. Că e prea tâziu, că le-a sunat ceasul biologic, că sunt prea bătrâne. Așa, și? Nu suntem o generație care să avem basmale în cap, cu cizme de cauciuc, hrânind la porci. Mie mi se pare că suntem o generație extraodinară, foarte tineri, atât fizic, cât și comportamental”, a mai adăugat vedeta.
Deși inițial i-a fost recomandat de către medic să mai amâne un pic vaccinarea împotriva COVID-19, actrița are acum undă verde să se imunizeze, sarcina fiind în afara oricărui pericol.
„Recomandarea medicală inițială a fost să nu mă vaccinez, pentru că aveam anticorpi. Eu am rămas însărcinată în luna ianuarie și COVID am făcut în septembrie, la sfârșit, octombrie. Deci cumva aveam încă anticorpi și nu aveam nevoie. Pentru că problema care poate interveni este temperatura corpului, ce poate apărea după vaccin, iar la femeile însărcinate foate fi extrem de periculoasă. Acum doctorița mi-a zis că dacă vreau să-l fac, pot să-l fac. Însă sunt într-o dilemă. Încă sunt într-o perioadă emoționată”, a mai explicat Cristina Cioran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cristina cioran greutate insarcinata kilograme sarcina
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...