Cristina Cioran, acuzații neașteptate la adresa fostului iubit, după despărțire: "Să-și achite ce are de achitat"
Data actualizării:
Data publicării:
Cristina Cioran susține că tatăl fetiței sale are datorii la ea. Vedeta a făcut acuzații neașteptate. 

Cristina Cioran și Alex Dobrescu au pus capăt relației lor de iubire, în urmă cu aproximativ două săptămâni. Din acel punct, și până în prezent, au ieșit la iveală mai multe lucruri controversate cu privire la relația celor doi, semn că lucrurile nu mai mergeau bine de ceva timp. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care fanii așteptau detalii cu privire la nuntă, căci cei doi abia se logodiseră în urmă cu puțin timp. 

Iubitul artistei a fost cel care a făcută publică despărțirea, în mediul online, unde le-a spus tuturor că este „fostul iubit” al actriței. De atunci, și până în prezent, cei doi au făcut mai multe declarații neașteptate, iar ceea ce a șocat însă pe toată lumea a fost în urmă cu doar o zi, când Alex Dobrescu s-a afișat în mediul online cu o nouă femeie. Cei doi au fost surprinși într-o ipostază extrem de apropiată, sărutându-se într-un lift. Se pare că bărbatul nu a ținut deloc cont de posibilele păreri care pot apărea în urma acestui gest sau de suferința pe care ar putea să i-o provoace mamei copilului său, de care s-a despărțit extrem de recent, întrucât el a fost cel care a publicat fotografia, pe rețelele de socializare.

Cum a reacționat Cristinei Cioran

Se pare că această veste a ajuns imediat și la urechile actriței, care a simțit să-i dea replica fostului ei iubit, în mediul online. În acest sens, Cristina Cioran nu a părut deranjată de acea fotografie, spunându-le tuturor faptul că fiecare persoană are dreptul de a fi fericit. 

„Fiecare om are dreptul la fericire... Lăsați oamenii să fie fericiți!”, a fost mesajul transmis de Cristina Cioran, în mediul online. 

Cristina Cioran susține că tatăl fetiței sale are datorii la ea

Cristina Cioran a mărturisit că nu are nevoie de nimic din partea fostului iubit, însă vrea doar ca bărbatul să își achide datoriile pe care le are la ea. 

'Nu discutăm (n.r. pentru fetiță). Să sperăm ca da, nu știu. (n.r. dacă vor ajunge la un numitor comun în ceea ce privește fetița). Nu am nevoie de nimic de la el, nu-mi trebuie nimic, el trebuie doar să-și achite ce are de achitat. Din momentul în care va termina de achitat ce are de achitat, nu mai am nevoie de nimic. Nu am nevoie de nimic, să se rețină și să se înțeleagă, nu am nevoie de nimic. Îmi doresc doar să fiu liniștită, sănătoasă', a precizat Cristina Cioran pentru Spynews.ro.

Cristina Cioran a reacționat după ce tatăl fiicei sale a zis că e nefericită

'Sunt convins că nu este foarte fericită. Eu am fost fericirea ei, nu cred că o să mai întâlnească ceva după, nici înainte n-a avut. Sper doar să-și găsească echilibrul, are o fată superbă, o susține familia, o să o susțin și eu. Nu totul se rezumă la o relație sau la un bărbat', spunea Alex Dobrescu.

'Nu am ce să răspund, mi se pare că e limpede și fiecare om are mintea lui și capul lui cu care să gândească și cu care să judece', a spus Cristina Cioran la cele afirmate de tatăl fiicei sale.

Citește și: Cristina Cioran, conversație halucinantă cu Alex Dobrescu. Fostul iubit a făcut-o de râs pe actriță, în mediul online

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   alex dobrescu  cristina cioran  datorii  iubit 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel