Cristina Cioran, conversație halucinantă cu Alex Dobrescu. Fostul iubit a făcut-o de râs pe actriță, în mediul online
Data actualizării:
Data publicării:
Cristina Cioran și Alex Dobrescu sunt protagoniștii unui nou scandal, la câteva zile de când au anunțat că au pus capăt relației. 

Cristina Cioran și iubitul ei, cu care are împreună o fetiță, au pus punct relației de iubire, în urmă cu câteva zile. Vestea despărțirii i-a șocat pe fani, întrucât actrița abia ce fusese cerută în căsătorie recent, anunțând faptul că va avea loc și nunta foarte curând. Spre surprinderea tuturor însă, Alex Dobrescu a anunțat într-o zi pe rețelele de socializare faptul că este „fostul iubit” al vedetei, de unde a pornit o întreagă avalanșă se reacții și declarații. Mai mult, Cristina Cioran confrima vestea la vremea aceea, chiar dacă aceasta nu și-ar fi dorit să facă public acest lucru intim atât de curând. Totuși, actrița nu s-a arătat a fi radicală cu privire la acest subiect și nu nega posibilitatea unei împăcări.

Ce a ieșit însă la iveală pe parcursul acestei zile a șocat pe toată lumea. Iubitul actriței a făcut publice o serie de conversații pe care le-a purtat cu aceasta, în care se vedea clar faptul că relația dintre cei doi este definitiv încheiată. Cristina Cioran i-a adresat lui Alex Dobrescu mai multe replici dure, ba chiar a folosit și câteva cuvinte care nu o caracterizează pe actriță.

„A ajuns să râdă toată lumea e fostul iubit prăjit al Cristinei Cioran. Mare prost ești. Cine ești tu? Un ins. Eu am făcut ceva în viața asta.. tu, nimic.”, au fost doar câteva dintre cuvintele dure pe care Cristina Cioran i le-a adresat fostului ei iubit, potrivit spynews.

„Astea le postez.”, i-a spus Alex Dobrescu. 

„Foarte bine, să știe toată lumea.”, a fost replica dată de actriță.

Cum a reacționat Cristina Cioran, după ce a văzut conversațiile făcute publice

Chiar dacă vedeta l-a îndemnat pe bărbat să facă publice acele informații, aceasta nu se aștepta ca Alex Dobrescu chiar să recurgă la acel gest. Imediat după ce toată lumea din mediul online a citit acea conversație, actrița a postat și ea prima reacție.

„Când un bărbat nu acceptă o despărțire... iată ce face! Șantaj, amenințări, minciuni.”, a fost reacția scrisă de Cristina Cioran, pe Instagram. 

VEZI și: Cristina Cioran, cerută de soție, la prima oră a dimineții. Cum a surprins-o iubitul ei: „El își dorește foarte tare oficializare”

 

Alex Dobrescu anunța împăcarea cu actrița recent

Chiar dacă el este cel care a anunțat faptul că cei doi au pus punct relației de iubire, iar situația dintre ei nu este în mod evident una bună, Alex Dobrescu anunța în urmă cu doar câteva zile faptul că cei doi s-au împăcat, ba mai mult, că urmează să se și căsătorească. 

„Eu cu Cristina sunt bine, o să ne căsătorim în viitorul apropiat. Poate în decembrie ne căsătorim sau dacă nu poate, la anul, în martie – aprilie. Suntem mai bine ca niciodată. Afacerile ne merg așa cum ne-am dorit și asta este perfect. Noi doi nu ne-am certat. Am luam o pauză doar fizică, uneori dormim seara împreună alteori nu. Nu este o condiție să dormi împreună cu partenerul seară de seară. Asta este un lucru învechit! Noi suntem moderni, avem o relație modernă. Vorbim aproape tot  timpul pe video… știm unul de altul.

Toată lumea mă terorizează cu această întrebare . Noi suntem bine așa cum suntem! Bineînțeles că îmi mai doresc și copii cu Cristina. Orice copil o să vină în viața noastră o să fie o binecuvântare. Este ceva grandios să îți mărești familia. Eu așa cred!”, a declarat Alex Dobrescu pentru Click!.

Cristina Cioran neagă împăcarea cu tatăl copilului. Primele declarații, după ce Alex Dobrescu a spus că se căsătoresc: „Reevaluez sentimente, priorități, viața”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alex dobrescu  cristina cioran  relatie  scandal 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel