Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Cristina Cioran a reușit să obțină și o primă victorie în contextul scandalului cu fostul său iubit și tatăl fetiței sale. Actrița spune că a reușit să obțină un nou ordin de protecție împotriva sa pentru următoarele 10 luni, dezvăluind public cum funcționează dispozitivul care o va alarma imediat pe ea, cât și pe autorități, de faptul că Alex Dobrescu se află în apropierea ei.
„Este o victorie pentru 10 luni, dacă după încetarea celor 10 luni se repetă o poveste, pot cere prelungire. Dacă el încarcă ordinul, pentru că poliția i-a explicat serios să nu facă greșeli, pentru că are patru dosare penale, nu e de glumă. Este vorba despre un dispozitiv care se prinde la picior, ce este conectat la un telefon, pe care apare omulețul verde când sunt în zona sigură. În momentul în care intră în suta aceea de metri, el bipăie și eu sunt sunată și întrebată dacă este stare de pericol sau el este prin zonă întâmplător, după care el este sunat, iar dacă este în zonă e rugat să e îndepărteze. Dacă eu spun că e stare de pericol, atunci ei intervin, e un program nou implementat în România și e foarte rapid.”, a declarat Cristina Cioran în cadrul emisiunii Xtra Night Show de pe Antena Stars.
Vedeta și-a dorit să-și facă publică povestea pentru a încuraja toate victimele care se află în situația sa să apeleze la dispozitivul care ei i-a readus liniștea, cel puțin pentru moment.
„În momentul în care el intră în zonă la 100 de metri îl văd pe hartă. Vreau să fie clar că cine are nevoie de ordin de restricție să nu se ferească să ceară acest dispozitiv. Dacă ar fi pus mai multe sute de metri, deja centrul Bucureștiului era ocupat. În 100 de metri ai timp să te izolezi undeva, să încui ușa.”, mai spune actrița.
Chiar dacă fostul iubit a respins toate acuzațiile pe care i le-a adus mama fetiței sale, Cristina Cioran susține că are dovezi care atestă faptul că a fost urmărită de către Alex Dobrescu prin oraș. Din acest motiv, aceasta nu și-a mai dorit să piardă niciun minut și a vrut să se știe în deplină siguranță atât pe ea, cât și pe fiica celor doi.
„Eu am avut un eveniment, iar el a venit acolo. Nu cred că înțelege gravitatea situației. Face intenționat ca să mă intimideze, dar greutatea situației nu o înțelege, nu o acceptă. Imediat ce am ieșit din sală, mi-a dat mesaje. Nu e nimic de făcut în cazul lui, credeți-mă, ce personalitate are, ce oscilări... El are nevoie de ajutor specializat. Eu când ne-am cunoscut i-am spus să nu facă nicio greșeală.”, a continuat aceasta.
Te-ar putea interesa și: S-a încheiat unul dintre cele mai scandaloase divorțuri. Daniel Onoriu și Isabela nu mai formează o familie: „Va răspunde în fața legii pentru ce a făcut”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...