Cristina Cioran, despre problemele cu care a rămas după naștere: „Din păcate...”
Data publicării:
Cristina Cioran a devenit mămică pentru prima oară în urmă cu doar câteva luni. Cu ce probleme a rămas actrița după naștere?

Cristina Cioran a devenit mamă pentru prima oară în 2021, dar experiența a una foarte grea pentru actriță. Ema a venit pe lume mult mai devreme, iar asta i-a dat ceva emoții mamei ei. Micuța a stat internată în spital timp de câteva săptămâni bune fără Cristina Cioran, iar vedeta a suferit enorm. 


Acum că fetița ei este bine, este acasă și înafara oricărui pericol, Cristina Cioran și-a setat câteva obiective pentru 2022. Aceasta spune că a rămas cu câteva kilograme în plus după naștere și i-ar plăcea să scape de ele, dar încă nu a făcut nimic în acest sens. 


„Din păcate, nu am ajuns la formele la care-mi doream să ajung.


O să încerc să țin un regim, mi-am promis mie în primul rând, dar mi-e greu, m-am obișnuit fără sport. Vreo zece kilogram trebuie să le dau jos. Deocamdată doar vreau, dar nu m-am ocupat. Nu obișnuiesc să merg nici pe jos, îmi place cu mașina. Iubitul meu mă place și așa, nu-i problemă”, a declarat Cristina Cioran pentru Impact.ro.


Micuța Emma a ajuns la spital de Crăciun


Anul 2022 a venit cu probleme pentru Cristina Cioran și fiica sa, Ema. Cea mică a ajuns din nou pe mâinile medicilor, după ce mama ei a observat că nu mai poate respira. Cristina Cioran și fiica ei au fost diagnosticate cu COVID-19 chiar de Crăciun. Actrița spera că în sfârșit totul merge spre bine cu fiica ei, dar au ajuns din nou urgență. Medicii i-au spus că este vorba despre o bronșită, iar în momentul acesta Ema se află departe de orice pericol. 


Într-un interviu acordat recent, Cristina Cioran a dezvăluit care este starea de sănătate a fiicei sale. Vedeta a mărturisit că fetița ei urmează un tratament și că este destul de sensibilă. Mai mult decât atât, Cristina Cioran a spus că face fața cu greu emoțiilor și stărilor care o încearcă când fiica ei nu se simte bine.


„Suntem OK după ce ne-am vindecat de Covid. Din păcate, Ema a făcut și o bronșiolită și acum ne tratăm de această viroză. Iată că le facem pe toate, ce să zic. Suntem încă în tratament. Emoțiile cred că sunt permanent cu mine pentru că, deși încerc să mă abțin în a mă panica, de cele mai multe ori mă cuprind foarte multe emoții și încerc să fac ce e mai bine și să fiu cât mai responsabilă posibil și cât mai pregătită.”, a declarat Cristina Cioran pentru click.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cristina cioran  nastere  probleme  sarcina 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel