Cristina Demetrescu a renunțat la o carieră în contabilitate pentru a deveni astrolog: „Multe lucruri nu țin de noi”
Data publicării:
Cristina Demetrescu a vorbit despre drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge astrologul celebru care este astăzi, dar și cum a renunțat la contabilitate pentru astrologie. 

Cristina Demetrescu este o cunoscută astrologă din România, recunoscută pentru expertiza sa în domeniul astrologiei și pentru interpretările sale detaliate despre influențele astrale asupra zodiilor.

„Multe lucruri nu țin de noi”

Invitată în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, ea a vorbit despre cum a ajuns să renunțe la contabilitate pentru astrologie. Încă de la vârsta de 13 ani, Cristina Demetrescu copia detalii despre zodii, atunci fiind și perioada în care și-a descoperit pasiunea. Mai târziu, a intrat în contact cu astrograma, după ce deja învățase anumite lucruri despre astrologie. De asemenea, Cristina Demetrescu a precizat că a încercat să înțeleagă că există mai mult decât ceea ce noi vedem cu ochiul liber. Ea a mărturisit că sunt lucruri care au întotdeauna o cauză sau un răspuns, lucruri ce nu țin de noi.

„Copiam niște detalii despre zodii (la vârsta de 13 ani). Astrograma adevărată am deschis-o mult mai târziu, după ce am început să învăț. Deschideam horoscoape, dar, mai mult decât atât, caietul respectiv îl mai am, este o agendă mică. Îmi notam câte ceva despre zodii. Am pagini rupte din revistele de la vremea respectivă, care mai vorbeau despre așa ceva. Consult când sunt, poate, chestii importante.

Uneori, nu văd ce-mi place, alteori văd ce-mi place. Misticismul a evoluat de la lucruri care poate mi se păreau o joacă de copil, dar nu erau. Erau primele tentative de a vrea să înțeleg că e mai mult decât vedem cu ochiul liber. Sunt lucruri care au întotdeauna o cauză, un răspuns, multe lucruri nu țin de noi. Întotdeauna m-a interesat chestia asta și mă interesează în continuare. Nu ai cum să te plictisești de lumea spirituală. Noi asta suntem, niște spirite”, a spus Cristina Demetrescu.

Te-ar putea interesa și: Horoscop 21 - 27 octombrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile

„Aveam niște vise foarte ciudate”

De asemenea, Cristina Demetrescu a declarat că în momentul în care alegi acest drum al astrologiei nu mai ai cum să renunți pentru că realizezi că ai acces la informații care îți reamintesc constant că există ceva mai presus decât noi. Ea a mărturisit că la început avea vise ciudate și primea semne prin care a înțeles că toate aceste informații vin de undeva anume și cu un scop precis.

„În momentul în care intri pe ușa asta, nu mai ai cum să mai ieși, pentru că îți dai seama că tu ai acces la acea informație care îți aduce permanent aminte că tu nu ești, de fapt, o persoană care a venit să se lege de lumea asta. Este ceva acolo care este mai sus decât noi. Aveam niște vise foarte ciudate. Visam că vin niște aștri către mine, era un vis repetitiv, tot visam chestia asta, și fiecare planetă în parte se apropia de mine și, la un moment dat, puteam să văd că este vie.

Erau tot felul de lucruri, de construcții, de chestii foarte interesante și mă speria foarte tare, pentru că se apropiau atât de tare de mine, încât, la un moment dat, deveneau imense. Și mi se părea că o să se prăbușească peste mine și o să mă distrugă. Semne, de undeva vin toate aceste informații”, a adăugat Cristina Demetrescu, în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete



Horoscop 13 -19 mai 2024, cu Mihai Voropchievici, captruă video Youtube, Adevaruri ascunse

Horoscop săptămânal 21-27 octombrie cu Mihai Voropchievici. Zodia care va străluci pe toate planurile

Sursă foto: Anca Țurcașiu/Instagram

Anca Țurcașiu, dezvăluiri despre relația cu noul său iubit: „Am divorțat amândoi și ne-am regăsit”

Elena Udrea și Alexandrov Adrian, sursa foto Instagram

Adrian Alexandrov, mărturisiri emoționante despre Elena Udrea. Ce îi spune fetiței despre absența mamei

Sursa foto: Cristina Spătar, Instagram

Cristina Spătar, dezvăluiri despre relația cu Vicențiu Mocanu și neîmplinirea pe care o are: „De asta nu renunț”

Sursă foto: Captură foto Instagram Lora/Ilinca Vandici

Lora, mesaj tranșant pentru Ilinca Vandici, după ce prezentatoarea TV a comentat despre nunta cântăreței: „Mi se pare penibil”

Oana Roman, captură video Youtube, a7tv

Oana Roman a răbufnit, după ce a fost criticată dur că și-a cumpărat haine vintage: „Sunteți atât de ipocrite și de penibile”

Sursă foto: Captură foto Facebook Iustina Luchian

Iustina Loghin, de la Insula Iubirii, probleme neașteptate cu doar câteva zile înainte ca ea și Cornel să devină părinți: „Mi-am dat jos de la mână inelul de logodnă și verigheta”

Sursă foto: Captură foto Instagram Mihai Bendeac/Theo Rose

Cum a reacționat Mihai Bandeac, după ce a aflat câți bani a dat Theo Rose pe rochia de mireasă. Actorul i-a transmis un mesaj

Flick, foto Instagram

Flick Domnul Rimă a stârnit un val de reacții negative, după ce a scris o poezie controversată despre femei: „Cam jenant venind din partea unui tată de fată”

Sursa foto: Simona Trașcă, instagram

Simona Trașcă, dezvăluiri despre fiul ei, inginer în Canada. Cum se înțelege vedeta cu nora

Sursă foto: Instagram/ Oana Roman, Marius Elisei

Fiica Oanei Roman își câștigă singură banii, la doar 10 ani: „Câștigă de vreo patru ori mai mult decât primește pensia alimentară”

Sursă foto: Captură foto Instagram Adrian Alexandrov

Cum s-au cunoscut Elena Udrea și Adrian Alexandrov: „A spus o chestie cu care mi-a atras atenția”




pixel