Cristina Demetrescu, HOROSCOP pentru prima jumătate a lunii MAI 2023. Previziuni pentru toate zodiile
Data publicării:
Astrologul Cristina Demetrescu vine cu un avertisment pentru prima jumătate a lunii mai 2023: „Mercur este retrograd în zodia banilor și umblă foarte mult prin portofelele oamenilor. Și ce să vezi, nu umblă să pună”.

Cristina Demetrescu a fost invitată în emisiunea Vorbește Lumea, de la Pro Tv, acolo unde a dezvăluit ce le așteaptă pe zodii în primele două săptămâni ale lunii mai 2023.  

 

„În următoarele 2 săptămâni, undeva pe data de 5 mai, undeva spre seară, vom avea o eclipsă de lună în zodia scorpionului. Să știi că asta nu sună așa de bine. Dar până atunci, dincolo de eclipsă,  îl avem pe Venus în Gemeni, care mai ajută puțin comunicarea în această perioadă, pentru că Mercur este încă retrograd, până pe 14 mai. Și nu numai că este retrograd, dar este și în zodia banilor și umblă foarte mult prin portofelele oamenilor. 

Și ce să vezi, nu umblă să pună. Venus, dacă sunt persoane care eu știu, câștigă bani și se pricep la artă, de exemplu,  să-și mai mărească puțin bugetul, dar mai ajută, mai îndulcește puțin comunicare. Adică dacă nu ne înțelegem mai există încă o discuție lămuritoare, pe Venus în Gemeni, în care, mă rog, ăsta este funcția lui. După data de 8 mai, Venus va intra în zodia racului și este foarte bun pentru vești bune în casă, în familie, vești de copii, vești bune pentru vânzarea unei case, pentru un preț bun, atât la vânzare, cât și la cumpărate. Mai les pe cei care pentru cei pe care îi avantajează lucrul ăsta, Venus în zodia Racului, dar și pentru cei care vor să renoveze, să decoreze și să primească, de ce nu, un cadou de casă. 


Dar dacă este să ne referim  la eclipsă, aici lucrurile se pot înțepeni puțin, pentru că se produce pe semne fixe. Este și Uranus în Taur implicat în evenimente imprevizibile, surprize. Bineînțeles că întrebarea este: O fi de bine sau nu o fi de bine. Dacă suntem în pas sau cu 5minute mai deștepți cum s-ar spune, adică trezi înainte de schimbare, atunci va fi de bine, pentru că eclipsa este ca un val și noi suntem ca niște surferi care ne suim pe acest val și producem schimbarea bine și cu succes. Dar dacă oamenii sunt refractari la schimbare și știu că undeva în viața lor este ceva acolo înțepenit sau cară de picior un cal mort, atunci s-ar putea schimbarea să fie puțin mai dură.

Luna în Scorpion combinată așa cu Karma, este foarte bună pentru intuiție, cei care caută acul în carul cu fân, mai ales pentru cei care fac cercetări, investigații”, a dezvăluit celebrul astrolog. 

Horoscop pentru prima jumătate a lunii Mai 2023

Berbec


Berbecul este cel care s-ar putea, în jurul eclipsei, să aibă ceva comunicări cu lumile subtile, dacă nu anumite intuiții sau anumite revelații, senzații mai subtile. Dar cei care vânează lucruri de genul acesta. Pot apărea surprize în bugetul pe care îl au în comun cu cineva cu soțul, cu soția, cu părinții. Repet, surprizele pot fi  și plăcute și neplăcute, în funcție de felul lor de a fi, de a privi schimbarea. 

Și pentru ei urmează niște schimbări, repet voite sau mai puțin voite și o avertizare pentru cei care au anumite vicii. Dar perioada este mai tulbure și nu este nici bună pentru, să zicem, libertinajul sexual. 

Taur

Schelete în dulapurile din dormitorul conjugal a Taurilor. Dar cine nu se simte cu musca pe căciulă ar putea să înceapă să caute. Vorbim despre o perioadă de gelozii mai mult sau mai puțin întemeiate, dar și de cheltuieli pe care partenerii le fac fără să le declare celuilalt. Are o pereche de pantofi undeva ascunsă în dormitor. 


Gemeni

 

Tu ești foarte bine ajutat, protejat de colegii tăi. La locul de muncă al Gemenilor se pot întâmpla anumite intrigi sau competiții care nu sunt tocmai în regulă, în care este implicată o femeie.  Te poate invidia.  Trebuie să fie atenți Gemenii și la sănătatea mamelor sau a bunicilor, să nu treacă de indicațiile medicilor,  să nu sară peste ce li se spune să facă și mai ales atenție femeilor însărcinate. 

Atenție la infecții, în această perioadă, luna în Scorpion este responsabilă cu toate bacteriile.


Rac

Racii sunt tentați să caute undeva prin sertarele copiilor, dar trebuie să le spunem că și copii au secretele lor. Există o linie fină între a-ți proteja copilul și a te pune rău cu el. Nu trebuie să știe nici părinții tot ce fac copiii. Da, până la urmă trebuie să le respecte intimitatea. Depinde și de vârsta, pentru că sunt și copii mari în viața cărora părinții se bagă puțin cam mult.  Racii trăiesc anumite experiențe sentimentale un pic la limita imposibilului. 


Leu

Leii sunt un pic într-o perioadă de instabilitate. 
Ei au Luna Neagră pe zodia lor și tot o femeie din familie poate să aibă o atitudine un pic mai proeminentă, dar și să blocheze Leul de la un demers pe care trebuie să îl facă din punct de vedere profesional. Poate că în această perioadă are mai mult nevoie de autonomie. Există un risc acolo  în viața Leului, fie să renunțe la ce are de făcut, datorită unei mame, datorită unei surori, datorită unei soții, fie să grupă gardul, cum s-ar spune, adică cumva să producă o mică tensiune în familie, doar ca să-și urmeze planurile. 

Fecioară

Pentru Fecioare este bine să fie atente de la relațiile cu frații și surorile, la relațiile cu vecinii sau la ce au de semnat, poate împreună, la contracte. Atenție la locurile ascunse din anumite contracte. 
Foarte mare atenție și la comunicare, pentru că Luna în Scorpion, câteodată mai are obiceiul să dea pe afară, gafând, să se trezească fecioarele că fac anumite gafe și să se trădeze pe ele sau pe cineva care le-a încredințat un secret. 

Balanță

Există o intervenție în cazul Balanțelor. Poate  să fie vorba despre o parteneră de afaceri sau partener de afaceri care împiedică  buna desfășurare, poate pentru obținerea unor dividende. Împărțirea unor bani. Este vorba despre bani, aici Mercur este retrograd pe zodia banilor. Poate fi cineva din familie care întârzie, să spunem, rezolvarea unei succesiuni. 
Dar și la case mai mici, unde nu este vorba de despre atâția bani,  acolo apar cheltuieli un pic, sunt niște blocaje acolo în în buget, dacă nu cumva este vorba și despre un preț pe care trebuie să îl plătească Balanțele pentru unele  decizii greșite.

 

Scorpion


Scorpionul uite, mă gândeam la Regele Charles, care se pare că la curtea legală nu sunt astrologi pentru că se va încorona exact a 2-a zi după eclipsă și deja e scandal mare cu cheltuielile care se fac pentru încoronare și pentru securitate da, Regele Charles este Scorpion. 
Scorpionii trebuie să fie atenți în tot cazul că eclipsa este pe Scorpion și atunci ne referim la sănătatea lor, ne referim la starea lor de bine, la imagine, la reputație, la felul de a se exprima și la deciziile de schimbare pe care le iau și care îi pot afecta pe cei din jur. 

Săgetător

Mai multă atenție la sănătate, unele lucruri trebuiesc mai atent investigate. Eu știu că tu ești mai tinerel și că te uiți la mine că ăsta nu e un subiect preferat pentru tine, dar este bine să caute puțin mai mai adânc și să găsească cauze puțin mai ascunse în în ceea ce privește problemele medicale Este o perioadă foarte bună pentru psihanaliză, dar pentru  luna  în scorpion scoate la suprafață tot felul de lucruri, așa, din sub-conștient, care pot fi vindecate. Dar să se ferească și de anumite conflicte. Și să nu riște cumva să fie în vizorul autorităților. 

 

Capricorn

 Capricornii pot apelul la persoane cu abilități paranormale, de data asta pentru a rezolva probleme pe care nu le pot da de cap. Termină cu medicii, cu avocați, contabili. Nu la vrăjitori. Sunt persoane cu abilități para-normale. Sunt persoane care vorbesc cu lumile subtile. Vrăjitorii fac vrăji. Persoanele cu abilități pot intui. Există acolo un secret pe care fie Capriconii îl împărtășesc cu prietenii, fie află ceva despre un prieten sau prieteni, află ceva despre ei și sunt puși în situații mai complicate. Față de cine să fie fair? Față de prietenul care ascunde un secret, sau  față de soția sau soțul prietenului care nu știe ce știe Capricornul.


Vărsător


 Pentru Vărsători,  tot așa o dominantă feminină în familie, care poate să fie mamă, poate să fie eu știu, soră sau poate să fie chiar o fiică, care șantajează emoțional, șantajează sentimental, cineva foarte autoritar in familie. Eclipsa face cumva ca și șefii Vărsătorilor să apese pe niște butoane roșii. Dar și Vărsătorii sunt puțini excentrici în această perioadă și s-ar putea să fie ținta unor discuții publice. 

Pești

Peștii se pot pierde cumva în lumea lor  în această perioadă sau cu cu ocazia eclipsei, se retrag un pic în în meditație, în lumile subtile, dar pot primi și vești din afara granițelor țării, de la familie, de la surori, de la cei care sunt plecați. Pot face și călătorii secrete de care nu știe eu știu, ori firma, ori familia. În același timp, cei care învață sunt s-ar putea să intre în conflicte cu persoane, profesor universitar,  femei în mod special. Aceasta eclipsă de lună are mai mult impact în egoul femeilor și scoate puțin Scorpionul răutatea la suprafață. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: bani  cristina demetrescu  ercur  horoscop  luna  mai 2023  scorpion  zodii 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel