Cristina Ich, probleme de sănătate. Vedeta ajunge pe masa de operație: „Medicul mi-a spus că speră că...”
Cristina Ich urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale. 

 

Cristina Ich le-a dezvăluit fanilor că urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale. La ultima consultație ORL; vedeta a aflat că riscă complicații grave, dacă nu se operează urgent. Deși medicul a sfătuit-o să nu zboare cu avionul și să se grăbească spre operație, vedeta spune că nu are de gând să renunțe la vacanță, cu prețul sănătății. 

„Vin de la doctor, de la ORL. Mi-a zis că speră că nu zbor într-o vacanță. Zic: «Ba da, chiar joi». Zice: «N-ar trebui, riscați să vi se spargă timpanul». Acum sunt pe cortizon, pe antibiotic, nu intru în detalii. Uite-o pe Ich care se tratează acasă și merge în ultimul moment la doctor. Una peste alta, m-am programat la o intervenție. După ce mă întorc din vacanță trebuie să mă opereze. Asta e. Nu e asta tragedia, știam, dar am amânat-o. Acum uite cum sufăr cu urechea. I-am spus domnului doctor că eu nu renunț la vacanță, că trebuie să-l duc pe Noah în vacanță, așa că dacă rămân surdă, asta e. Mi-a mai zis doctorul, se uita pe CT-ul meu: «Doamnă, dar cum stați așa? Nu știați că e caz de operație?». Să nu faceți ca mine!”, a povestit modelul la Insta Story.

 

Cristina Ich, MOTIVUL pentru care a dispărut din online:


Cristina Ich a explicat de ce a dispărut brusc de pe social media.

Cristina Ich este una dintre cele mai apreciate influencerite de la noi din țară, având parte de o comunitate destul de numeroasă pe rețelele de socializare. Tocmai din acest motiv, fanii i-au observat absența iubitei lui Alex Pițurcă de pe social media imediat și și-au făcut griji. Ca să-și liniștească comunitatea, aceasta a postat un mesaj pe rețelele sociale unde și-a asigurat urmăritorii că este bine, însă trece printr-o perioadă mai grea și vrea să stea departe de ochii lumii. Cu toate acestea, Cristina Ich spune că va fi nevoită să revină curând în online.

''Sunt bine, am doar o perioadă în care nu am chef să stau pe social media. Zilele în care stau fără telefon și mă desprind de viața virtuală îmi fac extrem de bine și îmi dau seama că sunt mult mai liniștită. E de înțeles că după 10 ani îți poate pieri cheful, devine obositor să fiu mereu perfectă, disponibilă, fericită. Sunt oricum nevoită să revin.

Admir oamenii care pot ascunde reale sentimente în spatele unui ecran de telefon, eu niciodată nu am putut. Sunt zile în care am nervi, nu mă dau jos din pat, nu am chef să vorbesc cu nimeni, starea vegetativă pe care sunt sigură că o avem cu toții, mai mult sau mai puțin.'', a scris Cristina Ich pe Instagram

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: , Maria Alexandru | Dată: 29 iun 2022, 17:10

Bancul serii: Un turist român la hotel

Ce face un turist român la all inclusive.


Sursa foto: Monica Anghel, Facebook

Monica Anghel, cel mai prețios sfat primit de la mama sa: „Am o relație foarte apropiată cu ambii părinți”/ EXCLUSIV

Descriere foto: Adrian Năstase, sursa facebook

Ce pensie are Adrian Năstase de la statul român. Fostul premier al României a recunoscut: "Cred că este foarte puțin"

Sursa foto: Mirela Vaida, Instagram

Câte mii de euro a cheltuit Mirela Vaida în Delta Dunării: ”Nu e ieftin, dar banii rămân în țară”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram

Vlăduța Lupău a născut: ”Știam că îți vei alege o zi binecuvântată”. Care este numele special pe care artista l-a ales pentru bebeluș

Sursa foto: Mioara Roman, Natașa Raab, Cornel Constantiniu, facebook/ colaj foto

Mioara Roman, diagnosticată cu aceeași boală de care suferă și Cornel Constantiniu și Natașa Raab: „Pe Cornel l-au salvat operațiile”

Simona Săndulescu a fost găsită înecată în Lacul Morii. Artista a lăsat un bilet de adio: ”Viața a devenit insuportabilă”

Captură video Youtube/ Sorin buiaca, Instagram, Loredana Groza

Mircea Badea, reacție savuroasă la fotografia Loredanei Groza, fără lenjerie intimă: „Munții noștri aur poartă și doamna Loredana nu poartă!”

Sursa foto: Vica Blochina și Irisha, instagram/ colaj foto

Vica Blochina, sărut pasional cu o fostă concurentă de la Survivor România. Fanii au rămas uimiți/ FOTO

Sursa foto: Loredana Groza, Facebook

Loredana Groza, fără lejerie intimă. Vedeta a încins imaginația bărbaților: ”Lori este numai una”

Sursa foto: Denisa Filcea, Instagram

Cum se descurcă Denisa Filcea în rolul de mamă: „Nici nu mă gândesc la oboseală”

Sursa foto: Cristina Cioran, Instagram

Cristina Cioran, DIETA prin care a slăbit șapte kilograme în doar zece zile: ”Hai să vă spun cum am reușit”

Sursa foto: Gabriela Prisăcariu, Dani Oțil, Instagram

Dani Oțil a răbufnit, după ce el și Gabriela Prisăcariu au fost criticați de fani: ”Comentează de parcă ți-au plătit ei sejurul”