Cristina Joia, fotografie fără mască, la cinci luni după ce a fost desfigurată: „Am decis să-mi asum nasul”
Data publicării:
Cristina Joia le-a arătat fanilor cum arată la cinci luni după ce a fost agresată.

Cristina Joia a fost bătută cu bestialitate într-un magazin din Capitală, după ce i-a atras atenția unei șoferițe că nu a parcat bine. Agresoarea a lovit-o pe Cristina Joia în față cu un obiect contondent, lasând-o într-o baltă de sânge.

Ea s-a ales atunci cu nasul rupt și a fost operată de urgență. Ulterior, vedeta a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale.

„M-am operat joi, pe 17 decembrie. Am mers inițial la un control, pentru că nasul meu rămăsese un pic strâmb după prima intervenție de urgență și voiam să știu dacă aș putea interveni asupra cicatricei. Ulterior, operația s-a dovedit a fi una de reconstrucție nazală, dar asta am aflat postoperator”, dezvăluia Cristina Joia pentru PROTV.RO.

Mult timp vedeta e evitat să publice poze în care să-și arate nasul, dar acum și-a făcut curaj și a spus că este pregătită să își asume felul în care arată.

„Știu că sunt puțin "pirată” (Așa mi-a zis un puști și mi s-a părut super funny). Am decis să-mi asum nasul ăsta brăzdat și să revin la energia bună de altădată alături de oameni dragi”, a scris arhitectul pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cristina joia  vedete 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Alexandra Duli, Andrei Ciobanu, Iancu Sterp/ captură video Voyo

Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut




pixel