Cristina Șișcanu, prima explicație după zvonurile legate de divorț. În ce stadiu este relația cu Mădălin Ionescu
Data actualizării:
Data publicării:
Cristina Șișcanu a oferit primele declarații după ce s-a zvonit că s-a terminat totul între ea și Mădălin Ionescu.

Crisitna Șișcanu este o cunoscută jurnalistă, soția lui Mădălin Ionescu, și a pășit în lumina reflectoarelor, din nou, pentru a clarifica o situație care a stârnit curiozitatea, ba chiar a alarmat pe unii dintre fani. Cu toate acestea, cei doi au fost în mijlocul unor controverse legate de relația lor. Ei sunt căsătoriți încă din 2011, iar în ultimul timp au dat semne că nu ar merge ceva bine între ei, fapt care i-a pus în mișcare pe fanii lor.

Mesajul care a alarmat publicul

Cristina Șișcanu a declarat în mediul online că are o grămadă de treabă, dând de înțeles că și-ar face bagajele ca să plece de acasă, de lângă Mădălin Ionescu.

„Nu știu ce să fac mai întâi. M-am apucat de 100 de lucruri o dată și încă n-am dus la bun sfârșit niciunul, pentru că este ceață în mintea mea. Nu știu care ar avea prioritatea, pentru că toate sunt importante. Aș fi vrut să fac mai întâi bagajele.

Mai am de făcut și de dat niște mail-uri, deci sunt copleșită. Să-mi iau inima în dinți. Vă rog frumos, am nevoie și de susținerea voastră, îmbărbătați-mă. O să-mi ia vreo 3 zile cred, să pun totul la punct.Acum o să încep să scot haine, să le sortez și să le pun la spălat.

Mă rog, astea sunt niște genți pe care le pregătesc să le duc sus în dressing. O să am de curățat și niște genți pe care le-am tot folosit vara asta. (…)”, a spus Cristina Șișcanu în mediul online.

Ce explicații a dat publicului

Astfel, Cristina a venit cu o altă declarație care a lămurit tot vacarmul și care a făcut liniște în rândul fanilor. Jurnalista a calmat pe toată lumea și a explicat ce s-a întâmplat, de fapt. Ea mai punctează și faptul că dacă ar fi cu adevărat nefericită s-ar despărți în secunda doi de Mădălin, deoarece suntem în 2023 și nu mai este o rușine să faci acest lucru. În același timp, ea oferă și un sfat acelora care stau nefericiți într-o relație.

„(...) De ce ar trebui doi oameni să mimeze fericirea în fața celorlalți? De ce? Dacă ei nu sunt nefericiți, nu se înțeleg, nu sunt bine, de ce trebuie să mimeze? Eu asta nu pot să înțeleg.

Adică de ce să îți facă ei rău lor? Dacă ei nu sunt fericiți, nu se mai înțeleg, nu se mai suportă, nu vor să mai fie unul cu celălalt, de ce ar trebui să mimeze fericirea? Adică de ce ar trebui să se ducă la o petrecere, să danseze și să fie cu gurile până la urechi sau să aibă scântei în ochi de iubire? De ce să mimezi așa ceva? Eu nu înțeleg. Eu, dacă Doamne ferește s-ar întâmpla chestia asta, n-aș face așa ceva că nu am de ce. Nu poți să pierzi din viața ta dacă tu nu mai ești fericit cu partenerul tău. Să stai pentru cine, să mimezi în fața cui? În fața lumii că ce? Pe bune, oameni buni, suntem în anul 2023, nu mai este o rușine să te desparți. Asta ar fi o prostie, dacă nu mai merg lucrurile, dacă nu te mai înțelegi cu partenerul. Nu există alte situații la noi care dacă nu ne-am mai dori să stăm unul alături de celălalt cumva să ne împiedice să ne despărțim și că trebuie să stăm împreună ca să ce? Este fix o mare prostie. Eu nu am de ce să mimez nicio fericire în fața nimănui. Dacă nu m-aș mai înțelege cu soțul și, doamne ferește, n-am mai vrea să fim împreună, n-am mai fi, n-am mai sta să mimez fericirea în fața lumii. Eu nu sunt genul de persoană care să trăiască pentru lume și oricum mi se pare o prostie mai ales în zona asta, să nu te desparți că ce o să zică lumea. Astea sunt chestii extrem de perimate. (...)”, a spus Cristina Șișcanu în mediul online.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: Cristina Siscanu  divort  Madalin Ionescu  zvon 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel