Cristina Șișcanu recunoaște că-i verifică telefonul lui Mădălin Ionescu: „Nu mă ascund, pe mine mă interesează”. Ce acuzații a primit din partea fanilor
Data publicării:
Cristina Șișcanu le-a făcut o mărturisire neașteptată internauților, legată de căsnicia sa.

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au parte de o legătură extrem de specială, care i-a ajutat să se bucure de o familie împlinită, armonioasă și fericită, lucruri ce reies din videoclipurile postate mereu de vedetă pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, chiar dacă știe că soțul său îi împărtășește, în continuare, cele mai profunde sentimente și că acesta nu ar putea să-i calce strâmb, prezentatoare recunoaște public faptul că obișnuiește să-l mai controleze pe Mădălin Ionescu, de câteva ori pe an, pe telefon.

„Eu sunt o soție relaxată, nu stau ca pe ace, nu sunt stresată, știu foarte bine ce relație avem, simt că e totul în regulă, că există conexiunea aceea puternică, nu este absolut nicio problemă, însă totuși din când în când mai fac o cercetare mică, cam de 5 ori pe an. Fac o verificare în telefonul lui, una naturală, mă mai uit așa, pe mesaje, pe rețelele de socializare, la mesajele private nu prea pot, pentru că-s foarte multe, mai fac așa o analiză, să văd eu ce se întâmplă acolo. Apoi, iar las timpul să treacă și când îmi amintesc eu, iar mai fac o verificare. Eu recunosc, nu mă ascund, pe mine mă interesează. Nu sunt obsedată, chiar dacă unele doamne îmi spun că îl sufoc.”, le-a recunoscut Cristina Șișcanu fanilor săi.

VEZI și: Andreea Esca, rețetă simplă și delicioasă de tartă cu roșii: „Am făcut și mi-a plăcut”

Cristina Șișanu, criticată după mărturisirea făcută

Chiar dacă și-a dorit să fie transparentă cu femeile din comunitatea sa și să recunoască faptul că și ea recurge la unul dintre obiceiurile pe care multe doamne îl au, când vine vorba de partenerul de viață, Cristina Șișcanu a fost imediat criticată de alte voci, care o acuză pe vedetă că, astfel, vrea se asigură că nu va trăi în sărăcie. 

„Nu mai pot cu mentalități de genul acesta și, de fapt, femeile care scriu genul acesta de mesaje nu își dau seama că este despre ele, nu despre mine. Am făcut acel video în care am recunoscut că de câteva ori pe an îi verific telefonul lui Mădălin. Așa preventiv, să vedem că situația corespunde cu intuiția mea și despre tot ce știu despre relația noastră. Era o discuție funny, între mine și voi.

Însă unele femei au putut să nască câteva idei. „Ți-e frică, ți-e frică să nu te părăsească că rămâi săracă.” Măi, femeilor, voi ce impresie aveți, că eu muncesc pe nasturi? Credeți că am ajuns la 40 de ani să depind financiar de iubitul meu, de soțul meu? Asta înseamnă că voi așa gândiți în viețile voastre și că voi țineți cont de partea asta financiară? Trist, pentru voi, nu pentru mine.”, a transmis ea, prin alt videoclip.

Citește și: Cristina Șișcanu a spus fără menajamente ce salariu îi va oferi menajerei pentru a-i face curat în vila din Otopeni: „Este o plată extrem de generoasă”

„Eu sunt egală cu aportul lui Mădălin”

Astfel, Cristina Șișcanu spune că între ea și soțul său este vorba de o egalitate, din punct de vedere financiar, și că nu și-ar permite niciodată să fie dependentă financiar de cineva, lucru pe care-l recomandă tuturor.

„Niciodată, dar niciodată, nimeni nu trebuie să fie dependent financiar de nimeni, de mama, de tata, de soră, frate, nici de soț. Nu există așa ceva. Și nu e doar de părăsit. Doamne ferește se întâmplă o nenorocire, tu ce faci? Dacă tu depinzi în totalitate financiar de persoana respectivă, iar ea nu mai are bani sau se întâmplă, Doamne ferește, ceva. Eu sunt egală cu aportul lui Mădălin, calm. La noi relația e bazată strict pe afecțiune și foarte multe lucruri din zona asta, nu din sfera financiară. Mă interesează ca partenerul meu să fie muncitor, nu leneș, dar asta e altă poveste. Dar asta nu înseamnă că dacă, Doamne ferește, nu mai suntem împreună rămân săracă.”, a mai povestit Cristina Șișcanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Sursa foto: https://www.freepik.com/, @__natalisha__

Cinci zodii care vor obține câștiguri financiare în decembrie. Va fi o lună a prosperității

Adevăruri ascunse/ YouTube

Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de o trădare profundă

Captură video: Pro TV. Sursa foto: Mihai Trăistariu/Instagram

Karmen Simionescu s-a dat de gol și a spus asta despre Mihai Trăistariu, în direct la TV: „Sper să nu vadă vreodată, dar aia e, îmi asum”

Captură video: YouTube/Vocea României

Horia Brenciu a izbucnit în lacrimi la Vocea României. Vedeta nu s-a putut abține: „Când aud vocea ei, tresar. Brusc, toate amintirile se îngrămădesc în capul meu” / Video

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top trei zodii norocoase la moșteniri. Mihai Voropchievici: „Toamna va fi plină de abundență pentru ei”

Sursă foto: Facebook/Daiana Prodan

Daiana, atac dur la adresa lui Radu Vâlcan. Imaginile care nu s-au văzut la TV: „Se lua de mine! Mă atacau foarte mult. Nu au dat chestiile astea la televizor” 

Captură video: Pro TV. Captură video: YouTube/ un PODCAST misto By Bursucu'

„Ai hărțuit-o, lovit-o, ți-ai bătut joc de ea”. Zanni îl face praf pe Jador, după ce a declarat că Oana Ciocan are o nouă relație: „Stătea cu ochii vineți de lacrimi legată de pat în casă”

Captură video: YouTube/Vocea României

Oleg Spînu, finalist Românii au talent 2023, a întors toate scaunele la Vocea României. Irina Rimes: „Te vreau atât de mult, încât mi-am blocat doi colegi!” / Video

Captură video: YouTube/Emisiuni Prima TV

Marian Golea, horoscop chinezesc pentru luna octombrie. Zodia care ar putea să primească o sumă de bani

Captură video: YouTube/Vocea României

Jitaru Lavinia a făcut senzație pe scena de la Vocea României. Theo Rose s-a ridicat de pe scaun și și-a pus mâinile în cap / Video

Captură video: YouTube/ Radu Tibulca. Sursă foto: Instagram/Karmen Simionescu

„Auuu, au”. Cătălin Botezatu, reacție neașteptată după ce Karmen Simionescu a spus în direct la TV că își dorește să se mărite cu el

Sursă foto: Freepick/ pikisuperstar

Cele patru zodii care vor avea doar noroc în octombrie. Va fi o lună cu reușite pe toate planurile




pixel