Jador, despre discriminare și prejudecăți. Artistul și-a deschis sufletul: „Acest gen muzical nu le place culților”
Cei doi și-au dorit să aibă o cununie civilă restrânsă: ”A fost foarte drăguț. Stabilisem să facem într-un cerc foarte restrâns totul. Tot timpul mă surprinde”.
Artista a povestit și cum a plănuit actualul ei soț cererea în căsătorie, punctând că, deși discutaseră despre acest pas în viața lor, nu a bănuit nicio secundă că va fi cerută în Dubai. ”Nu știam că la Dubai se va întâmpla cererea. Noi ne-am dus să discutăm business cu prietenii din Dubai. El a organizat o masă. Prietenii noștri veniseră cu yacht-ul personal. Mi s-a părut ceva extraordinar. M-a surprins. A dispărut de la masă. Eu am crezut că a plecat la toaletă. Dar s-a întors cu un buchet de flori și cu inelul de logodnă. Nu mă așteptam. M-a bufnit plânsul. Prietena noastră de la masă a filmat tot momentul. L-a pus pe Instagram și așa a aflat presa. Noi chiar nu am vrut să facem public.”
Despre cununia civilă care a avut loc în data de 10 decembrie, regina R&B-ului românesc a povestit: ”A fost ceva initim, foarte frumos. Am zis că o să fim 4-5 persoane, dar au venit și ai lui și ai mei. A fost intr-un restaurant din București.”
Cristina Spătar a confirmat în platoul emisiunii lui Cristi Brancu faptul că actualul ei soț este om de afaceri : ” El fabrică polistiren, adezivi, lavabilă. Am început să le învăț și eu. Deține 2 fabrici.” Tot ea a explicat și ce afaceri vor face împreună la Dubai: ”Am tot călătorit, am găsit la Dubai cunoștințe comune, ne-am împrietenit cu oameni de afaceri bine poziționați. Am înființat și o companie acolo, am și eu o parte - că așa și-a dorit Vicki (n.r. Vicențiu). Din ianuarie vom face drumuri la Dubai. Vrem să facem o fabrică. Acolo se construiește și e nevoie de materialele pe care el le produce. Acolo oamenii sunt lenți, toată lumea e calmă, iar noi suntem rapizi. Timpul costă bani și noi nu ne permitem să pieredem timpul.”
Artista i-a mărturisit lui Cristi Brancu că înainte de a spune ”DA” s-a consultat cu cei doi copii: ”Sunt foarte bine, sunt fericită! Am întâlnit un om extraordinar, care iubește copiii. Are și el un băiețel de 11 ani. Eu zic că totul va fi bine. Îmi iubește copiii și ei sunt foarte încântați. M-am consultat cu ei și mi-au spus: ”Da, mami, da!”.
Despre actualul soț, Cristina Spătar spune: ”E un om foarte bun, foarte generos, altruist, un om foarte curat - ceea ce nu mai există azi. E un om foarte cinstit, plin de calități. M-a cucerit cu bunătatea lui. A avut multă răbdare să mă cucerească. Nu mai sunt un copil și am stat foarte mult pe gânduri până să zic acest Da, deși a demonstrat că e un om plin de calități. Nu știu dacă aș mai putea să fiu mamă, nu știu dacă ar mai avea rost la vârsta asta. Cred că acum trebuie să ne preocupăm de cei 3 copii, de educația lor. Aida are 10 ani jumătate, Albert 13 ani și 3 luni și Albert mic (băiatul lui) are 11 ani. Eu zic că va fi bine.”
Artista a explicat în studioul PRIMA TV că pentru 2023 plănuiește sa pună din nou cariera muzicală pe primul loc : ”Pentru anul care vine îmi doresc să reușesc în proiectele muzicale. Am făcut orice altceva decât muzică. Am lăsat-o pe locul 2. Poate facem o piesă cu Carmen Rădulescu și, de ce nu?, cu Alexandra Ungureanu. La vară voi fi mireasă. Vor fi la nuntă Maestrul Botgros, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ion Paladi. Am ales nașii, dar nu vrem să îi spunem deocamdată”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: casatorie copii cristina spatar
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Daniela Simulescu a dezvăluit...