Cu ce bani a rămas Mihai Trăistariu din afacerea cu apartamente, după pagubele produse de turiști: ”Anul ăsta mi-au rupt trei canapele”
Data publicării:
Mihai Trăistariu a dezvăluit cu ce bani a rămas din afacerea cu apartamente, după pagubele produse de turiști. 

Mihai Trăistariu este cunoscut pentru sutele de melodii cu care și-a încîntat fanii ani la rând. Cu toate astea, în ultimii ani, în urma pandemiei și a problemelor financiare, artistul a decis să își mai deschidă câteva afaceri, astfel că s-a reinventat și intrat în turism. Mai exact, Mihai Trăistariu și-a cumpărat șapte apartamente, pe care a început să le închirieze la malul mării.

Cu ce bani a rămas Mihai Trăistariu din afacerea cu apartamente, după pagubele produse de turiști

În cadrul unui interviu recent, Mihai Trăistariu a mărturisit că anul acesta a fost unul productiv pentru el. Artistul a precizat că a avut toată vara apartamentele ocupate de turiști. 

”A fost cel mai bun sezon pentru mine, eu am învățat acest business în pandemie și m-am ocupat frumos de el și serios. L-am promovat în fiecare zi pe toate rețelele de socializare de la 1 ianuarie, am învățat lecția asta, dacă aștepți să dai cazările în vară nu le mai dai. Trebuie să-ți faci rezervările din timp, eu de la 1 ianuarie încep să postez tot ce trebuie, ei își fac rezervările, iar eu mi-am rezolvat vara. Până pe 17 septembrie eu am plin, n-am avut nicio zi goală la niciun apartament, am șase apartamente, toate sunt rezervate”, a spus Mihai Trăistariu pentru Spynews.ro.

Deși prețurile au explodat în urma pandemiei, Mihai Trăistariu recunoaște că el a rămas la același prețuri și rămâne cu aceeași bani anual. 

”Eu câștig aproximativ aceeași sumă anual, eu n-am modificat prețul, chiar dacă toate s-au mărit, gaze, curent, eu n-am mărit. Eu după ce plătesc tot ce trebuie taxe, salarii, impozite, rămân cam cu 30.000 de euro în mână”, a mai zis el.

Mihai Trăistariu: „Probabil le e frică să nu le cer bani”

”Anul ăsta mi-au rupt trei canapele într-o singură vară după ce trei veri n-am avut nicio treabă. Nu știu cum, sar copiii pe canapea, ei cred că sunt la jocuri din alea pe trambulină, au sărit pe ele și s-au rupt. Una am cumpărat-o, că nu a mai mers reperată, partea aiurea este că sunt și puțin serioși, unii chiar nesimțiți și nici nu anunță și trebuie să îmi zică următorii turiști că este canapeaua ruptă. Aici e cel mai neplăcut. Probabil le e frică să nu le cer bani, dar nu am cerut nimănui bani vreodată. Nu mă refer că se mai sparge o farfurie, un pahar, că alea se întâmplă, dar pe o canapea am dat 2300 de lei, o sumă destul de mare.

Cel mai mult m-a deranjat anul acesta o turistă care mi-a zis să-i duc factura în cameră, ea era la plajă de la 8 dimineața, iar când m-am dus am găsit aerul condiționat pornit. Am întrebat-o la cât vine în cameră și a zis că la 8 seara, pai și cum să stea aerul condiționat pornit 12 ore? Asta e cam 100 de lei pe zi, iar dacă ea stătea 10 zile, păi 1000 de lei s-au dus, ce-am rezolvat. Ei nu înțeleg că în cinci minute s-a răcit în cameră, aerul e foarte puternic. Asta m-a deranjat și am avut o discuție atunci că a fost neplăcut”, mai spune Mihai Trăistariu.

Pe lângă afacerile cu apartamentele, Mihai Trăistariu continuă să meargă la evenimente și spectacole. 

”Concerte am avut în fiecare seară, am la resorturi, terase, teatre de vară, restaurante, hoteluri, am câte 3-4 pe seară. Sunt foarte obosit, când câte 30-45 de minute de colo, colo. În weekend plec prin țară, dar în timpul săptămânii am aici în Constanța, deci vara e la mine epuizantă, dar fac și bani”, a mai spus Mihai Trăistariu pentru Spynews.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   apartamente  bani  Mihai Traistariu  turisti 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel