Cu ce boală s-a confruntat Theo Rose în copilărie. Artista a avut nevoie de ajutorul specialiștilor: „Am asistat la multe chestii”
Data publicării:
Theo Rose și-a deschis sufletul și a vorbit despre boala cu care s-a confruntat în copilărie.

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Deși este mereu cu zâmbetul pe față, cântăreața a trecut prin momente grele în copilărie, având nevoie chiar și de ajutorul specialiștilor. Mai exact, Theo Rose a povestit că își aduce și acum aminte că în perioada copilăriei s-a confruntat cu anxietatea. Potrivit spuselor ei, la acea vreme avea niște gânduri mai urâte și se lăsa afectată foarte ușor, chiar și de certurile părinților ei, crezând că o vor abandona, chiar dacă lucrurile nu stăteau deloc așa.  În acele momente, artista a simțit că are nevoie de  ajutorul unui psihoterapeut, pentru a reuși să-și revină.

„Am avut o perioadă când am avut gânduri mai urâte, adică gândul îți poate influența cu totul starea de sănătate și de spirit. De exemplu, am avut o perioadă în care mă gândeam că o să mi se facă rău și mi se făcea. Chestia asta se numește anxietate. În copilărie am asistat la mai multe chestii. De exemplu, dacă părinții mei se certau, pentru mine era prăpăstios.

Aveam impresia că se vor despărți, că o să rămân singură și o să mă abandoneze, deși nu exista nicio șansă ca asta să se întâmple. A trebuit să vorbesc cu un psihoterapeut să mă ajute să-mi dau seama care sunt lucrurile care m-au afectat și în momentul în care am iertat tot ce s-a întâmplat și pe toată lumea, mi-am revenit complet”, a spus Theo Rose la o emisiune de televiziune.

Monica Anghel, părerea sinceră despre Horia Brenciu. Cum l-a caracterizat artista

De asemenea, artista a povestit și un moment amuzant din copilărie. Mai exact, aceasta a luat păduchi de la o colegă, după ce au făcut schimb de căciuli.

„Am avut păduchi când eram mică, la grădiniță. Erau niște căciuli și am făcut schimb eu și cu o fetiță. Ea avea niște păduchi în căciulă. M-am dus acasă cu păduchi. Mama nu m-a tuns, dar m-a dat cu chestii”, a mai spus Theo Rose.

Nu poate renunța la el! Theo Rose sfidează moda: "Îmi aduc aminte de vremurile..."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anxietate  Theo Rose 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel