Cu ce medie a terminat fata Ioana Ginghină anul școlar: „Nu am bătut-o la cap. Vrea să intre la liceul Tonița” / EXCLUSIV
Ioana Ginghină este foarte mândră de fiica ei, care, de curând, a împlinit 14 ani și devine din ce în ce mai responsabilă.  

Ioana Ginghină și Ruxandra, fiica ei, au o relație foarte apropiată. Cele două petrec foarte mult timp împreună, clădind o relație bazată, în primul rând, pe încredere.Totuși, adolescenta a împlinit în urmă cu puțin timp vârsta de 14 ani, vârstă la care încep cele mai provocări pentru un părinte. În exclusivitate pentru Spectacola, Ioana Ginghină a dezvăluit cum a prins-o această vârstă pe Ruxi și care sunt planurile tinerei de viitor.

„Provocările se arată a fi bune. Ruxi a citit în vacanța asta mai mult ca niciodată, a citit trei cărți, eu n-am citit așa mult ca ea, recunosc, plus că cărțile erau și mai groase, mai mari și râdea de mine că ale mele sunt mai micuțe. Este foarte responsabilă, la noi urmează acum clasa a opta și vrea să intre la liceul Tonița. Ea până în clasa a șasea nu învăța foarte bine, nici rău, dar nici foarte bine. Și am avut o discuție cu ea anul trecut, i-am spus că eu nu am cum să învăț pentru ea. Eu meditații i-am pus la dispoziție, o duc unde trebuie, dar mai mult nu am ce să fac. Dacă visul tău e să ajungi la Tonița, acolo se intră cu note mari. Nu am bătut-o la cap si a învățat fata mea în clasa a șaptea super bine, adică 9,60 medie, de undeva de la aproximativ 8,50.”, a declarat Ioana Ginghină în exclusivitate pentru Spectacola.

Ioana Ginghină, DIETĂ: ”Eu nu mai mănânc seara de ani de zile”. Cum arată meniul dintr-o zi al actriței / EXCLUSIV

 

 

„Este foarte responsabilă”

Recent, în familia artistei a intrat un nou membru, un Golden Retriever. Ruxandra și-a dorit foarte mult acest animal de companie, iar mama sa ne-a spus că, până acum, adolescenta și-a îndeplinit toate îndatoririle, exact așa cum a promis inițial. Mai mult, chiar dacă are vacanță și ar putea profita să doarmă până la orice oră își dorește, fata Ioanei s-a trezit la prima oră a dimineții, odată cu actrița, pentru a avea grijă de cățeluș.

„Ea și-a dorit foarte mult un câine și i-am luat un Golden Retriever, acum câteva zile l-am primit. Am fost să-l luăm și în prima zi a stat toată ziua afară cu câinele, astăzi s-a trezit cu mine odată la ora 7:00, pentru că eu am școala asta de actorie, și a ieșit cu el. Ea de seara m-a rugat să o trezesc și pe ea, iar eu sunt foarte corectă când mă roagă ceva, fac, dar m-am dus la ea și i-am zis: ”Poți să mai dormi, dacă vrei, că  mă duc eu la el” și nu a vrut. Cred că de când avea 10 ani nu a mai stat așa mult afară, deci schimbările sunt de bine. Este foarte responsabilă și cu câinele, am avut un pic de emoții, dar am deja doi, deci nu mai contează unul, avem o curte destul de mare, nu e problemă.”, ne-a mai spus actrița.

REȚETĂ de vedetă. Ioana Ginghină: Vinete umplute la cuptor

 

 

Ce carieră vrea să urmeze fata Ioanei Ginghină în viitor

Chiar dacă are o mamă celebră, extrem de cunoscută în domeniul său, Ruxandra nu dorește să-i calce pe urme. Fata are planuri mari de viitor, pentru care muncește din greu.

„Ea vrea să meargă la Tonița, pentru că vrea să urmeze o carieră în design, dar nu vestimentar, grafic, animație, în zona asta.”, a conchis vedeta.

Ioana Ginghină, DIETĂ cu pepene: ”Veți pierde între 3-5 kg”. Actrița apelează la această cură în fiecare vară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Andreea Cercel | Dată: 19 aug 2022, 10:45

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca