Cu ce se ocupă Bogdan Vlădău după ce s-a retras din televiziune: „De când eram mic am avut așa o înclinație către spiritualitate”
Data publicării:
Bogdan Vlădău a dezvăluit cu ce se ocupă, după ce s-a retras din proiectele TV. 

După participarea la „Survivor România”, viața lui Bogdan Vlădău s-a schimbat complet. Fostul manechin a lăsat podiumul de modă pentru jungla amazoniană, unde organizează retreat-uri. 

Cu ce se ocupă Bogdan Vlădău după ce s-a retras din televiziune

Bogdan Vlădău recunoaște că a avut dintotdeauna o înclinație către spiritualitate și se bucură că acum are ocazia să experimenteze pe pielea lui acest lucru.

„De fapt de când eram mic am avut așa o înclinație către spiritualitate. Am avut senzația și simțeam cumva că trebuie să fie mai mult decât ce vedem noi cu ochiul liber. Dincolo de lumea asta materială suntem și energie, suntem și spirit și așa mai departe. Deci a început cumva de când eram mic, după aceea am început și am intrat mai profund în lumea asta prin ortodoxie.

Am fost la muntele Athos de câteva ori, după care am ajuns la șamanism, am ajuns și în Amazon, acolo am făcut practici cu șamanii, cu mai multe plante și remedii pe care le au ei acolo. Cam așa a început drumul. Acum, de câțiva ani, deja organizez eu retreat-uri acolo, duc oameni din România cu precădere, dar din toată lumea, în general. Am avut oameni și din Costa Rica”, a declarat Bogdan Vlădău pentru Impact.

Bogdan Vlădău: „După ce m-am întors de la Survivor am organizat și prima călătorie”

Bogdan Vlădău a recunoscut că a avut contact cu acest fenomen în anul 2016, iar în anul 2020, după ce a participat la „Survivor România”, a organizat primul retreat în Peru.

„Sunt retreat-uri în jungla amazoniană din Peru cu care colaborez. Vreau să încep să merg și în Brazilia, Ecuador. Tocmai am venit dintr-un retreat cu unii care cred eu că sunt cei mai buni din lume pe partea asta și am fost cumva acolo ca și participant ca să învăț de la cei mai buni și să pun și eu în practică. Se întâmplă din 2016, am avut contact prima dată cu fenomenul acesta, după care în 2020, imediat după ce m-am întors de la Survivor am organizat și prima călătorie, primul retreat în Peru”, a mai povestit Bogdan Vlădău.

„Facem 5 ceremonii cu șamanii”

Deși este mai mult plecat, Bogdan Vlădău a mărturisit că soția sa îl susține în tot ceea ce face și îi este alături necondiționat.

„Pot să spun câte am avut până acum. Se pare că o să fiu mai mult plecat decât pe aici în următorii ani. Au fost câte 2-3 pe an până acum. Anul acesta vor fi doar 2 în Peru, probabil că va fi și unul în Ecuador, să vedem, probabil că și în Costa Rica. Durează 14 zile, dar în sine retreatul durează 10 zile, facem 5 ceremonii cu șamanii, în zilele de pauză putem face și sesiuni de meditație, sesiuni de respirații holotropice, poate și sesiuni de intrat în gheață pe metoda wim hof, mai dăm la pește, ne plimbăm cu barca pe Amazon, sunt multe chestii de făcut”, a mai povestit acesta.

Citește și: Bogdan Vlădău, înțepat de un scorpion: „Am simțit că mă arde”. Cum l-a vindecat un băștinaș din jungla amazoniană

Gina Chirilă, dietă. Soția lui Bogdan Vlădău nu poate renunța la un aliment nesănătos: „Toată lumea s-a mirat”

Bogdan Vlădău a primit avansuri de la Giorgio Armani: ”Era greu să mă uit în oglindă și să mă gândesc că...”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   bogdan vladau  ocupatie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel