„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Mitică Popescu este unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România. De-a lungul timpului a reușit să aducă zâmbetul pe buzele a milioane de oameni. Ulterior, actorul a decis să se retragă din teatru.
Ajuns la vârsta de 85 de ani, Mitică Popescu a dezvăluit cu ce se ocupă după ce s-a retras din teatru. Chiar dacă a renunțat la teatru, Mitică Popescu a rămas în televiziune și se mândrește cu ceea ce face acum.
„Am fost plecat într-o excursie la Londra, luna viitoare merg în Bulgaria. În prezent, fac numai televiziune, la teatru am renunțat. N-am vrut să bat recordul nimănui.
Sunt probleme cu teatru, e greu pentru angajați, dar mai ales pentru colaboratori. E greu și sunt multe piese, cu text mai ușurel, cu decor tot mai puțin, cu distribuții tot mai mici.
După ce m-am pensionat, nu am mai vrut să urc pe scenă. Îmi este bine, eu nu m-am plâns niciodată de bani ca să zic că îmi este greu financiar. Pe lângă asta, am timp să mă mai uit și la meciurile de fotbal', a declarat actorul pentru impact.ro.
Mitică Popescu a dezvăluit cum se menține în formă, la 85 de ani.
„Cu sănătatea stau bine. Am grijă cu soarele, mai cu pălărie, mai pe la umbră. La plimbări nu renunț. Mai sunt copaci care mai țin umbră, mă plimb ca să mai pun picioarele la treabă.
Doar atunci când nu plouă stau în casă, în rest fac mișcare. De mai bine de 50 de ani beau cafea dimineața pe stomacul gol după care mănânc o banană', a adăugat actorul.
De-a lungul timpului au apărut tot felul de speculații legate de pensia pe care o ia Mitică Popescu. Prin presă s-a vehiculat că îndrăgitul actor ar fi trebuit să se descurce cu o sumă infimă pe lună, având o pensie de doar 1300 de lei.
”Nu este adevărat, nu am o pensie atât de mică. După 53 de ani de activitate, nici nu aveam cum să primesc doar atât. Am o pensie lunară de peste 5.000 de lei, plus banii pe care îi primesc din drepturile de artist”, a declarat Mitică Popescu pentru playtech.ro.
Mitică Popescu a împlinit 85 de ani. Televiziunea Română l-a sărbătorit pe marele actor prin difuzarea a două filme celebre ale acestuia.
MITICĂ POPESCU, aniversat de TVR 2 la Duminica Filmului Românesc
„Gustul şi culoarea fericirii” şi „Vânătoarea de vulpi” sunt două dintre filmele de referinţă din cariera marelui actor care, pe 2 decembrie, a împlinit 85 de ani.
„În primul rând îmi doresc să fiu sănătos şi îmi mai doresc ca oamenii, din simple cunoştinţe să redevină prieteni, ca înainte de pandemie, nenorocirea asta care s-a abătut asupra noastră. Îmi pare rău că aceste momente dificile nu ne-au apropiat. Sper însă să devenim mai înţelepţi şi îmi doresc să se facă filme bune şi pentru noi. Mai sper să mă ajute Dumnezeu să trăiesc... cât vrea el. Pentru că, aşa cum se întâmplă şi în cazul talentului, totul e de la Dumnezeu”, sunt gândurile lui Mitică Popescu la împlinirea vârstei de 85 de ani. Pe îndrăgitul actor îl putem vedea şi în emisiunea "D`ale lu` Mitică", în fiecare duminică, de la ora 17:00, pe TVR 2.
Citește continuarea AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: mitica popescu teatru
Consumul de apă, un gest atât...