Cu ce se ocupă soția lui Denis Hanganu: „Nu te plictisești niciodată”. Ce spune actorul despre gelozia din cuplu / VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Denis Hanganu ne-a oferit câteva detalii din viața sa personală și din relația cu soția sa, alături de care a pășit în fața altarului anul trecut. 

Denis Hanganu, unul dinte protagoniștii principali ai serialului „Clanul”, s-a căsătorit anul trecut cu Raluca, partenera de viață alături de care formează un cuplu deja de câțiva ani de zile. Cei doi au spus „da” într-un cadrul de vis în luna septembrie a anului 2023, iar alături de ei au fost cei mai apropiați prieteni, familia și, bineînțeles, și actori cunoscuți de la noi din țară. Invitat în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola, Denis Hanganu ne-a dezvăluit cum a fost pentru el acea zi importantă și cum vede relația pe care o are alături de actuala sa soție. 

„A fost ceva intim, a fost așa, ca într-un basm fericit, așa m-am simțit, ceea ce e minunat, cea mai frumoasă amintire de până acum.”, a declarat Denis Hanganu, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola. 

Citește și: Detaliul despre ultimul sezon din „Clanul” pe care producătorii și-ar dori să nu-l știm. George Ivașcu: „Eu acum dau din casă, îmi cer scuze” 

Youtube video image

Soția lui Denis Hanganu este medic

Cei doi au două cariere extrem de diferite, astfel, dacă actorul este mereu pe scenă, în luminile reflectoarelor, partenera sa de viață este în spatele „cortinei” și salvează vieți, fiind de profesie medic. În acest sens, Denis Hanganu spune că cei doi nu se plictisesc niciodată și constant au lucruri noi să-și povestească. 

„Tocmai, sunt foarte multe cupluri formate dintr-un actor și un medic, am văzut asta, s-a mai întâmplat asta, erau mulți profesori de ai mei căsătoriți cu soții doctoriți și atunci am întâlnit stereotipul ăsta. E o chimie și o comunicare foarte bună, eu cred în asta. Cred în oamenii care fac parteneriate pe planul ăsta fiind din același domeniu, dar, în același timp, e o idee la fel de bună să fie și domenii diferite de activitate, nu te plictisești niciodată, ai tot timpul subiecte de discuție. Pentru că atunci când vii cu supărările, grijile, de pe parcursul zilei acasă, ea își spune doleanțele, tu pe ale tale. Fiind diferite, e curiozitatea aia, pentru că se întâmplă altceva în afara sferei tale de activitate și asta te intrigă de multe ori, vrei să știi, vrei să afli.”, ne-a mai spus actorul.

VEZI și: Câte zile filmează actorii din „Clanul” pentru un singur sezon. Informații inedite din culisele serialului de pe Pro TV / VIDEO

Ce spune despre gelozia din cuplu

L-am întrebat pe Denis Hanganu și despre cum a perceput soția sa celebritatea, acesta fiind implicat în mai multe seriale de succes din România, Clanul, de pe Pro TV, fiind cel mai recent, lucru care i-a adus și o notorietate aparte. Astfel, actorul ne-a acordat și un răspuns pe măsură. 

„Nu pot să-mi dau eu cu părerea despre cum sunt femeile. Ele sunt personalități vaste, complexe, în același timp și de admirat. Eu am încercat să-mi aleg, am avut bucuria de a fi ales de un om unic, care nu împărtășește astfel de probleme.”, a continuat el.

Citește și: Cum se menține Jojo în formă, la aproape 43 de ani: „Nu ai nicio șansă dacă nu faci asta, ai pierdut”. Alimentele la care a renunțat definitiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel