„Cu vremea stăm bine. Cu schimbările climatice stăm prost”. Nora Dincă revine în televiziune / Exclusiv
Data publicării:
Nora Dincă revine în televiziune, după trei ani de absență. Prezentatoarea TV a avut o pauză de pe micile ecrane, însă a decis să revină în forță, cu un nou format.  Ea face parte acum din echipa Euronews România, unde relizează emisiunea „A venit Vremea”.

 

Spectacola: Nora, ți-a fost dor de televiziune?

 

Nora Dincă: Deloc. M-am desprins surprinzător de ușor, după 17 ani. 
Dar acum, după pauza asta de 3 ani și jumătate, pauză în care nici măcar nu am cochetat cu ideea de mai reveni vreodată în televiziune, am regăsit totul foarte familiar – deși locul e nou. O fi de la faptul că mereu m-am simțit ca peștele în apă în meseria asta, o fi vreo formă de dor? Nu știu. 

Spectacola: Cum ai ales să intri în echipa Euronews România?


Nora Dincă: Ne-am ales reciproc. Euronews România a scos un post la concurs, eu aveam în minte un format de emisiune green, pe care o consider vital de necesară – informare și educare climatologică și de mediu, cu tot ce derivă din aceste teme (agrometeorologie, turism, sănătate, poluare, schimbări climatice, evenimente meteo extreme, dezastre de mediu, naturale sau provocate de om, politici de mediu, securitate alimentară etc). M-am prezentat la concurs, m-au ales, am început treaba. 

Spectacola: Ce ți-a fost cel mai greu în anii în care ai stat departe de micul ecran? Cum ai umplut această perioadă?

Nora Dincă: Nu mi-a fost  greu. Mi-a fost cu multă muncă, ce-i drept, dar muncă din aceea cu bucurie, cu experiențe și întâlniri notabile, cu multă creștere profesională, cu descoperirea că pot trăi făcând numai lucruri cu sens pentru mine.  
Am devenit parte dintr-o comunitate de oameni magici (și nu, nu e doar un fel de-a spune), cărora le sunt condeiul care le îmbracă în cuvinte scrise poveștile și faptele – are un nume job-ul ăsta, cred că îi zice story-teller. Să fac parte din micuța armată a binelui de la Asociația Magic e un privilegiu și, în plan personal, chiar o salvare. În vremurile astea din ce în ce mai grele și mai urâte, din această comunitate îmi iau doza de speranță și frumusețe, încrederea că umanitatea încă există. 
În paralel, am pus voce pe audiobook-uri, pentru VOXA, și m-am reîntors la facultate, pentru licența în Psihopedagogie Teatrală. Apoi, tot la UNATC, am mai urmat și absolvit un curs de formare și dezvoltare profesională. 
Apoi, am început Ateliere de Jocuri Teatrale, la Asociația Magic, cu copii și adolescenți cu diagnostice grave – o experiență greu de cuprins în cuvinte, mai complexă decât oricare alta din zona asta. Lucrând cu copii cu povești de viață copleșitoare și deci cu o maturitate emoțională pe măsură, pe de o parte, responsabilitatea și grija ating dimensiuni intimidante, pe de alta, sentimentul dominant este de schimb magic: tu le hrănești mințile și sufletele cu tot ce ai învățat în anii de studiu, ei te hrănesc cu candoarea, inocența, curajul și inegalabila lor poftă de viață. 
 
Spectacola: Cum e relația cu fiul tău, Luca?

Nora Dincă: Așa, ca în fotografia asta: până la infinit și-napoi. 

 

Spectacola: Dar relația lui Luca cu tatăl lui, Petre Cătălin Fumuru?


Nora Dincă: Pe aceleași coordonate, desigur. Și o să ilustrez tot cu o fotografie, că doar face cât 1000 de cuvinte. 

 

Spectacola: A venit vremea să ne spui cum stăm cu vremea. Te opresc oamenii să te întrebe prognoza vremii?

 

Nora Dincă: Cu vremea stăm bine – zboară fluturii în noiembrie. Cu schimbările climatice stăm prost. 
Mă mai întrebau în trecut. Dacă întrebarea venea dinspre necunoscuți, le răspundeam, când știam – în zilele libere de la tv, de exemplu, habar n-aveam. Dacă venea dinspre apropiați, îi invitam să se uite pe geam 
Nu sunt meteorolog, am fost doar ”purtătorul” mesajelor lor către public.
Nu m-a preocupat niciodată prognoza meteo. Până într-acolo încât nu am avut niciodată umbrelă. Dar pentru agricultori, de exemplu, prognozele sunt foarte importante – în funcție de ele, își planifică mai bine lucrările agricole. Pentru traficul aerian, sunt de-a dreptul vitale. 

Emisiunea pe care o realizez la Euronews România, deși se numește „A venit Vremea”, e prea puțin despre vreme, în sensul de prognoze meteo, și mai mult despre cum ne influențează vremea viețile, cum o influențăm noi pe ea, cum influențează vremurile vremea și ea pe ele. E despre a conștientiza mai serios că planeta aceasta este singura noastră acasă din Univers – Acasa Pământ. Și să învățăm să o prețuim mai mult. Nu doar declarativ, ci și faptic, zi de zi.  

 

Spectacola: Dacă nu ai fi făcut televiziune, ce altceva ar fi fost în loc?


Nora Dincă: Am intrat târziu în televiziune, pe la 30 de ani. De altfel, nu am nicio pregătire academică pentru meseria de jurnalist, ci pentru cea de actor. 
Toată tinerețea, actoria a fost aerul meu. Nu mă imaginam făcând vreodată altceva. Nici măcar nu făceam acest exercițiu de imaginație. 
Televiziunea mi-a fost, inițial, doar o soluție temporară pentru un pic de siguranță a zilei de mâine. Dar actoria nu se face cu jumătăți de măsură. Nu mi-am dat seama, decât prea târziu, că de fapt făcusem o alegere.  
Trăiesc cu acest regret. Pe de altă parte, cred că a fost un test pe care l-am picat – dacă iubeam îndeajuns meseria de actor, dacă într-adevăr ar fi fost aerul meu, nu aș fi putut respira altcumva. Dar am putut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: a venit vremea  clima  euronews  nora dinca 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel