Adriana Bahmuțeanu, noi declarații în scandalul cu băieții cei mari ai lui Silviu Prigoană: „Nu mai știu ce să îmi facă ca să pună mâna pe avere”
Rona Hartner s-a stins din viață în urma unei lupte crâncene cu cancerul. Regretata artistă a fost pentru prima dată diagnosticată cu această boală incurabilă în 2019, pe care a reușit însă să o învingă atunci. Din nefericire însă, aceasta a primit în urmă cu ceva timp un nou diagnostic crunt: mai multe metastaze pe creier și cancer la plămâni. Cu toate acestea, vedeta nu a trecut singură peste această perioadă cumplită, întrucât i-a fost alături fiica sa, în vârstă de 15 ani. În urmă cu ceva timp, pe vremea când abia afla vestea teribilă, Rona Hartner povestea cum a fost împreună cu fata ei în cabinetul medicului. Chiar dacă adolescenta a fost dărâmată de durere, regretata artistă povestea cum aceasta nu s-a exteriorizat nicio clipă, dorindu-și să-și susțină cât mai mult mama, care, în final, și-a găsit și sfârșitul.
„Fata mea locuiește la mine. Fata mea este fata mea. În primul rând, a fost șocul oribil, atunci când a aflat. Era cu mine la consultație și chiar mi-a spus doctorul „Duceți-vă cu fiica dumneavoastră, să vă faceți testamentul”. A fost un șoc groaznic, dar nu mi-a arătat că plânge.
Noi am plâns împreună și i-am permis să plângă, pentru că nu e ok să țină în ea atât de mult. Mi-e aproape, mă ajută. Eu i-am spus că vara asta vacanță nu avem, că nu am ajuns la plajă și stau la 5 minute distanță de plajă și i-am spus să iasă cu prietenii, să se distreze, iar eu stau acasă, să dorm câte 20 de ore. Asta e situația”, povestea Rona Hartner, înainte să se stingă din viață, la Antena Stars.
Cea care a dat vestea tragică cu privire la moartea Ronei Hartner a fost chiar sora acesteia, care a scris un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare.
„Steagul nostru în trei culori s-a întunecat azi dimineață și Balcanii îți plâng plecarea ta dintre cei vii. Gadjo Dilo, acela né d’une cigogne, micul Blond de Casbah și toți care au jucat cu tine vor trăi cu amintirea zâmbetului tău.
Vocea ta puternică și unică ne-a rămas imprimată pe numeroasele discuri pe care o sa le putem asculta în buclă.
Ai avut dreptate să trăiești din plin Ronel. Limbile ceasului fiecăruia bat în timp și nu deviază niciodată, așa că haideți să ne bucurăm de viață și să-i mulțumim pentru tot ce ne-a lăsat.
Surioara mea mică cum îți plăcea să-ți spun, Ronel, o să-mi lipsești cum nici nu-ți puteai închipui.
O să-i lipsești fetiței tele foarte tare, o să le lipsești la toți.
Stelele în cer sunt fericite că te-au pe tine printre ele acum. O stea în plus va lumina în seara asta.
Drum bun și luminat Ronel!”, a scris sora Ronei Hartner, pe rețelele de socializare.
Citește și: Motivul pentru care Rona Hartner a fost botezată pe ascuns. Ce religie avea regretata artistă
Celebra artistă va putea fi condusă curând pe ultimul drum de toți cei care au cunoscut-o, au admirat-o sau au colaborat cu ea. Cristi Brancu a anunțat în cadrul propriei emisiuni faptul că Rona Hartner urmează să fie înmormântată la Cimitirul Bellu Catolic, acolo unde toată lumea își va lua „Rămas-bun” de la cea care a iubit viață și a rămas optimistă până la ultima sa suflare.
„Rona Hartner va fi înmormântată la București săptămâna viitoare, la Cimitirul Bellu Catolic. Cred că este ziua de joi cea aleasă de familie. Familia este efectiv devastată, pentru că Rona a fost un motor, o energie inepuizabilă, atât timp cât a putut filma, a încercat să transmită un sentiment pozitiv absolut superb. Noi am vorbit cu ea acum două săptămâni și ne spunea că acum are o mică problemă și ne auzim mai târziu. Șocul pe care ni l-a oferit ieri sora ei a fost unul teribil.”, a declarat Cristi Brancu, în cadrul emisiunii pe care o moderează, Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Liderul clasamentului ATP a...
Doctor Mihail a explicat de ce...