Cum a aflat fiul Anemonei de la Asia că are o mamă celebră: „El nu știa. Nu am vorbit cu el despre lucrurile acestea” / EXCLUSIV
Data publicării:
Anemona Niculescu ne-a dezvăluit, într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola, detalii despre revenirea trupei Asia, dar și alte amănunte din viața personală.

Trupa Asia se va reuni după 25 de ani, într-un concert special la Sala Palatului. Anca Neacşu, Sorana Darclee Mohamad, Iana Novac şi Anemona Niculescu sunt gata să rescrie istorie și să se facă auzite atât prin vechile melodii, cât și prin piese fresh. Am stat de vorbă cu Anemona, care ne-a dezvăluit cum s-a ajuns la această decizie neașteptată pentru fani, dar și despre reacția fiului său, când a auzit faptul că are o mamă celebră.

„Sunt entuziasmată, pentru că m-am reîntâlnit cu fetele. Niciuna dintre noi nu se aștepta să reluăm acest proiect. Nici în momentul în care am urcat pe scenă, la concertul Ianei, la Sala Palatului, să o susținem nu am realizat. Abia după concert, managerul nostru ne-a întrebat dacă am văzut reacția sălii. I-am spus că da, i-am văzut pe oameni, a fost extraordinar. S-au ridicat în picioare, au început să cânte odată cu noi și atunci i-a venit ideea să reunim formația, exact în această formulă care a avut succes pe scenă, în seara aceea.

Toate fetele fuseseră sunate înainte, pentru concertul Ianei, și nu au putut să vină. Iana spune că e formula divină și că așa a trebuit să se întâmple. Noi am păstrat legătura și pe telefon în toi anii aceștia, deci starea este una de bucurie.”, a declarat Anemona Niculescu  în exclusivitate pentru Spectacola.

Cum va menține echilibrul între concerte și proiectele pe care le are în desfășurare

În timp ce celelalte colege ale sale au rămas în lumina reflectoarelor, Anemona a ales se focuseze pe alte domenii. Aceasta predă în prezent cursuri de actorie, cursuri de engleză la mai multe universități, dar și la Academia de Poliție. Pe lângă asta, Anemona traduce și cărți, se pregătește de lansarea unui volum propriu, dar este și mamă cu normă întreagă. Cu toate acestea, solista ne-a spus că se va descurca cu brio și cu viața de artist.

„Cumva concertele se vor întâmpla în weekend, deci nu vor bruia programul săptămânal. Băiețelul meu este unul dintre fanii mei și m-aș bucura să mă vadă la Sala Palatului, într-un proiect de mare anvergură, m-a mai văzut doar în filmări. O să încerc, inclusiv în weekenduri, să îl iau cu mine și să guste puțin din lumea asta.”, ne-a mai spus aceasta.

Te poate interesa și: Ce spune Iana Novac, membră a trupei Asia, despre trendurile muzicale din România: „Nu m-aș vedea să cânt ceva care nu transmite nimic” / EXCLUSIV

 

Cum a aflat fiul său că este cântăreață

Fiul artistei nu știa că are o mamă care a făcut furori în anii 2000. Băiețelul a aflat de la școală, fiind un adevărat fan al trupei Asia, în ziua de astăzi. 

„El nu știa că eu am cântat într-o formație, nu am vorbit cu el despre lucrurile acestea. A aflat de la colegii de la școală și mi-a spus: „Mama, tu ești vedetă și nu știam”. I-am spus că nu m-aș numi neapărat așa, dar este adevărat că am cântat într-o formație, sunt actriță, i-am prezentat ușor tot deja și știe majoritatea versurilor nostre pe dinafară, așa că eu cred că va fi încântat la spectacole. Are și el o voce foarte frumoasă.”, a continuat ea.

 

Mai mult, fiul Anemonei și-ar dori chiar să cocheteze cu acest domeniu, lucru care nu este însă neapărat pe placul vedetei. Cu toate acestea, solista spune că o să-l susțină cu orice își va dori să facă pe viitor. 

„Mi-a spus că ar vrea să fie actor. Sigur că îl susțin dacă asta vrea să facă, dar acum îi înțeleg și eu pe părinții mei când mi-au spus „Nu vrei să te mai gândești” dacă vrei să te faci neapărat artist? Este o viață grea, dură, nu este o viață sigură, din punct de vedere material, dar îl voi susține în orice alege.”, a mai spus Anemona. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anemona niculescu  cariera  familie  trupa asia 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel