Larisa Iordache este o gimnastă română de elită, născută pe 19 iunie 1996, în București. Ea a câștigat numeroase medalii la competiții internaționale, inclusiv aur și argint la Campionatele Europene și Mondiale. A participat la Jocurile Olimpice de la Londra în 2012, obținând bronzul cu echipa României. S-a retras din activitate în 2021, iar astăzi antrenează copiii care visează să ajungă ca ea.

„Oboseam să mă duc zilnic și să nu am un rezultat”

Gimnasta a povestit despre unul dintre cele mai grele momente din cariera sa de sportiv, și anume accidentarea de la Montreal, cea mai gravă accidentare suferită de ea. Deși viața a încercat-o destul de grav, Larisa a reușit să vadă partea plină a paharului și crede că totul s-a întâmplat așa cum trebuia. De asemenea, sportiva spune că a avut foarte multe de învățat în acea perioadă și că totul a contribuit la formarea persoanei care este astăzi.

„Eu cred că a fost un noroc. Puteam să mă lovesc mult mai greu și mai grav. Și am învățat foarte multe în anii ăia. Trei ani am stat pe bară. Am avut trei ani de recuperare non stop în care mergeam și nu știam dacă merg degeaba sau un un folos. Am renunțat o perioadă de timp. Oboseam să mă duc zilnic și să nu am un rezultat. Am făcut trei operații în trei ani. S-a întâmplat pentru că așa trebuie să se întâmple. Întâlneam la recuperare oameni care trecuseră prin accidente mult mai grave și vedeam câtă speranță au. Am învățat ce e cu adevărat important pentru mine. În momentul în care s-a amânat olimpiada din 2020 în 2021 am zis că pot să am o șansă”, a declarat Larisa Iordache, la „Un Podcast”.

Te-ar putea interesa și: De ce a vrut Larisa Iordache să renunțe la gimnastică: „Aveam cântar în fiecare zi și am avut o perioadă probleme cu kilogramele”

„Nu am vrut niciodată să mă apuc de antrenorat”

Acum, Larisa Iordache este antrenoare de gimnastică și îi ajută pe copii să își urmeze visul pe care și ea l-a urmat cândva. Aceasta recunoaște că antrenoratul nu a fost prima sa opțiune, dar cu toate acestea s-a regăsit în această meserie și a devenit din ce în ce mai bună. 

„A fost dificil pentru că nu îmi găseam locul, nu știam cine sunt. Nu am vrut niciodată să mă apuc de antrenorat. Am vrut să merg pe partea de psihologie. Am zis că trebuie să fac ceva și am început să antrenez. Mi-a plăcut. Am învățat cum să comunic astfel încât să poate copiii să mă înțeleagă și eu să îi înțeleg pe ei. Am planuri de viitor foarte mari, dar nu mă pisez cu ele. Părinții trebuie să înțeleagă că copiii au viața lor, viitorul lor, trebuie să experimenteze. Îmi doresc să experimentez momentul de a fi antrenoare și sportiva mea să urce pe cea mai înaltă treaptă și să i se cânte imnul atât ei, cât și mie. Și munca antrenorului este în spatele copilului. Nu pun presiune pe mine, e vorba de mii de ore de antrenament, de multe cuvinte. Mă bucur cu ce am. Am șansa de niște copii buni, talentați”, a adăugat sportiva.

Te-ar putea interesa și: Larisa Iordache, confesiuni dureroase, după ce și-a pierdut mama. Fosta gimnastă și-a deschis sufletul: „A fost omul pe care am putut să mă sprijin de fiecare dată”