Cum a decurs prima noapte petrecută împreună între Aris Eram și Laura Giurcanu, la America Express: „Nu am avut probleme unul cu celălalt în pat”
Data publicării:
Aris Eram și Laura Giurcanu au format echipă pentru câteva zile la America Express, fiind nevoiți să doarmă împreună în același pat. 

Concurenții din America Express au avut parte de o mare surpriză într-una dintre edițiile trecute, când au fost nevoiți să renunțe timp de câteva zile la partenerul lor din echipă și au trebuie să plece la drum, în cursă, cu o altă persoană, care odată le-a fost adversar. Astfel, unul dintre cuplurile noi formate a fost cel dintre Laura Giurcanu și Aris Eram, lucru care a stârnit un val de reacții atât în rândul concurenților, cât și în rândul oamenilor de acasă. În ultima vreme, s-a zvonit faptul că între cei doi ar fi vorba despre mai mult decât o simplă relație de prietenie și, chiar dacă aceștia nu au confirmat nimic în acest sens, noaptea petrecută împreună în America Express le-a dat tuturor de gândit, ba chiar și colegilor de echipă, care s-au întrebat cum au dormit cei doi împreună. 

„Am dormit foarte bine. A vrut continuu să mă țină în brațe, nu mai voiam, mă căuta cu piciorul.”, a declarat Aris Eram, în cadrul emisiunii America Express, în spirit de glumă.

„Și eu am dormit bine, a fost ok. Nu am avut probleme unul cu celălalt în pat.”, a spus și Laura Giurcanu.

VEZI și: Suma uriașă primită de Anamaria Prodan la America Express: „Eu nu-s o prezență ieftină deloc”. Ar fi fost cea mai bine plătită concurentă

Ce spune Laura Giurcanu despre o relație cu Aris Eram

În urmă cu ceva timp, în spațiul public au apărut câteva fotografii cu Aris Eram și cu Laura Giurcanu, care erau surprinși în ipostaze ceva mai tandre, într-o mașină. Cu toate acestea, influencerița neagă orice ipoteză în acest sens și spune, mai în glumă, mai în serios, că nu a văzut nicio imagine în acest sens. De asemenea, Laura confirmă faptul că nu este implicată în nicio poveste de dragoste în prezent.

„Nu, nu cred, chiar, n-am văzut! (n.r. despre imaginile cu Aris Eram). Eu nu am un partener, așa că am venit singură în această seară. Eu sunt singură singurică”, a spus Laura Giurcanu, potrivit spynews.ro.

Citește și: Aflați în echipe diferite, Mike și Iulia Albu nu au respectat regulile jocului și au primit penalizare la America Express: „Nu vă putem ierta”

„Momentan sunt bine singură”

Mai mult, aceasta spune că nici nu este în căutarea unei noi relații în prezent. Influencerița se simte bine în propria piele și cu statusul sentimental pe care-l are, astfel încât nu-și caută neapărat „jumătatea.”

„Nu-mi place să amestec relațiile cu munca, glumesc. Nu știu ce caut, momentan sunt bine singură, mă simt bine, sunt foarte ok așa, nu pot să zic neapărat că sunt în căutare de ceva sau de cineva”, a mai spus Laura Giurcanu pentru aceeași sursă.

Cu toate acestea, se pare că între ei s-a legat rapid o relație foarte frumoasă de prietenie, încă înainte de plecarea în America Express. 

„În această competiție cred că ne-am împrietenit foarte repede. De la plecare. Din aeroport, unde am stat într-un separeu unde erau doar 2 șezlonguri pe care au dormit Alexia și Sânziana și eu și Laura am dormit pe jos.

Nu apucai să stai prea mult de vorbă. Mi se pare că noi ne-am împrietenit uitându-ne unul la altul”, au spus  Laura Giurcanu și Aris Eram în cadrul Podcastito Express.

VEZI și: Mike ar fi călcat strâmb la o petrecere, iar Iulia Albu îl amenință cu despărțirea: „Dacă-i adevărat, îmi fac sărbătorile singură”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel