Cum a depășit Mihai Albu tragediile care i-au marcat viața: „În 5 luni de zile am pierdut și mamă, și frate”. Promisiunea pe care i-a făcut-o femeii
Data publicării:
Mihai Albu a făcut mai multe confesiuni emoționante. 

Mihai Albu a trecut printr-o situație cumplită recent, când a avut două decese în familia sa. Dacă mama designerului s-a stins din viață anul trecut, acesta avea să afle acum aproximativ o lună faptul că și fratele său și-a dat ultima suflare, după doar cinci luni de la pierderea femeii care i-a adus pe lume pe cei doi. Chiar dacă acesta avea mai multe probleme de sănătate, Mihai Albu spune că ele erau ținute sub control, motiv pentru care decesul a venit într-un moment extrem de neașteptat pentru toți apropiații săi. 

„Era cu 10 ani mai mare decât mine, tânăr, neașteptat. În 5 luni de zile am pierdut și mamă și frate, a făcut stop cardiac, el avea tot felul de boli, dar nu avea nicio treabă cu ce s-a întâmplat.”, a declarat Mihai Albu, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.

Citește și: Alimentele la care Dana Săvuică a renunțat complet: „La recomandările medicilor”. Care sunt plăcerile nevinovate ale vedetei / video

Promisiunea pe care i-a făcut-o mamei sale

Chiar înainte de a se stinge din viață, Mihai Albu spune că i-a făcut și o promisiune mamei sale, promisiune care a convins-o pe femeie să accepte să fie înmormântată în București. Astfel, bărbatul i-a promis că îl va aduce curând lângă ea și pe soțul ei, tatăl fostului soț al Iuliei Albu, care s-a stins din viață când acesta avea doar 16 ani. 

„Tatăl meu a fost acum 45 de ani înmormântat în satul lui Blaga, în Lancrăm, și am găsit un loc de veci în București și ca să o conving pe mama să o înmormântez în București, i-am promis că o să-l aduc și pe tata, ceea ce și voi face. Acum sa întâmplat ce s-a întâmplat și cu fratele meu, o să-l aduc și pe el. El a fost incinerat acolo (n.r. în Canada), pentru că sunt foarte scumpe locurile de veci, nu se găsesc, iar atunci se admite și incinerarea cu slujbă, cu tot ce trebuie. Un loc de veci e 20.000 de dolari, iar înmormântarea ajunge la 30.000, dar nici nu găsești.”, a continuat acesta.

VEZI și: Fiica lui Sergiu Costache, afectată de scenele intime ale tatălui său din Clanul: „S-a supărat tare, a plâns”

Cum a reușit să treacă peste cele două tragedii

Chiar dacă pentru multe persoane pare că e extrem de dur ce i s-a întâmplat designerului, care și-a pierdut două dintre cele mai dragi persoane în doar 5 luni, acesta spune că a reușit să treacă mai departe, iar de ajutor în această situație a fost actuala sa iubită, care l-a susținut necondiționat.

„Acum mi-am mai revenit, m-am obișnuit cu ideea, trebuie să privesc înainte, am o relație foarte bună cu iubita mea. Mikaela e bine, e în clasa a 8-a, se pregătește, meditații, vom vedea unde dă, are inclinații în modă și în actorie, trebuie să ajungă la un liceu bun. Ținem legătura foarte des, cu văzutul mai rar, dar are mult de învățat, deci e de înțeles.”, mai spune el.

Citește și: „Violeta mi-a salvat viața”. Andreea Marin, declarații emoționante despre fiica sa. Cum se înțeleg cele două

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel