Cum a început povestea de iubire dintre Feli și logodnicul ei: „Eu l-am cerut de soţ prima”
Data publicării:
Feli trăiește o frumoasă poveste de iubire. Chiar dacă preferă să își țină familia departe de lumina reflectoarelor, își aduce aminte cu drag de primul dialog cu cel care avea să îi devină soț. 

Feli este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Chiar dacă preferă să fie discretă în ceea ce privește viața ei privată, aceasta nu se poate abține atunci când vine vorba de fiica ei Nora Luna. Are doar cuvinte frumoase despre rolul de mămică, care îi vine de minune. 


Cu vocea și naturalețea ei, Feli a cucerit milioane de oameni, așa cum l-a cucerit și pe soțul ei. 


Feli a vorbit despre primul dialog pe care l-a avut cu cel care avea să devină marea ei iubire: 


„Merge toată lumea la bar. Bei şi tu cu noi un shot?“, iar eu am răspuns „Nu, că eu nu beau. Mai ales înainte de concert.“ După care m-am trezit că, totuşi, am ciocnit un shot cu el şi prietenii lui. Romantic dialog, aşa e? Haha! Îmi amintesc că de prima dată a fost aşa prietenos şi respectuos. Apoi, mai târziu, când am devenit iubiţi şi am văzut că îmi deschide portiera o dată, de două ori, m-am gândit că o face ca să mă impresioneze. Acest gest există încă şi după aproape patru ani”, a spus Feli pentru OK! Magazine


Relația lor a evoluat foarte rapid. În doar câteva luni aveau să afle că vor deveni părinți. Feli nu își dorește o nuntă mare ci doar o petrecere restrânsă prin care să celebreze iubirea care îi leagă. Aceasta a mărturisit că ea a fost cea care l-a cerut pe iubitul ei în căsătorie. 


„Nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Ne-am cunoscut pe 16 septembrie, am clipit de două ori şi în aprilie aflam că vom fi părinţi.


Cred că nimeni nu a mai vrut să facă pregătiri în perioada de pandemie. Eu l-am cerut de soţ prima. Apoi şi el pe mine. Nunta va fi doar un party prin care să ne celebrăm iubirea alături de prieteni şi familie. Iar eu intenţionez să fiu o mireasă desculţă”, a adăugat artista. 

 

Citește și: Ana Morodan a fost cerută în căsătorie de Killa Fonic. Cât timp a durat relația celor doi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Feli  relatie  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel