Deși nu își imagina drumul pe care avea să ajungă, Doinița nu se regăsea în jobul din companie. O prietenă a sfătuit-o să îi ceară lui Dumnezeu ceea ce vrea. La câteva luni după, a fost invitată la castingul pentru serialul Inimă de Țigan. Rolul Minodorei este unul dintre cele mai cunoscute ale Doiniței. Actrița consideră că Dumnezeu a luat-o și a pus-o cu mâna acolo unde trebuie să fie.

„Așează-te aici, pe treptele astea și vorbește cu Doamne-Doamne. Și spune-i ce vrei.”

„Pasiunea mea față de actorie a început la Inimă de Țigan. Povestea este foarte interesantă și o spun mereu pentru că nu trebuie să fiu un model pentru tineri. Lucrurile în viața mea s-au întâmplat atipic. Și îți dau un pic înapoi așa. Terminasem Jurnalism și Filosofie, lucram într-o companie de spectacole și am plecat la niște studii la Budapesta, postuniversitare, cu bursă pe Sociologie. Înainte să plec acasă, eu mă împrietenisem cu o tipă, româncă. Noi ne plimbam în pijamale pe acolo, pe stradă, dădeam de mâncare la căței și eu eram tristă. Și mă întreabă Betty: ‘De ce ești supărată?’ ‘Ne întoarcem acasă și uite că eu nu mă regăsesc. Ce-o să fac? O să stau într-un birou? Nu mă văd.’ ‘Păi și ce-ai vrea?’, zic ‘Nu știu.’ Și mi-a zis așa. Am emoții când spun asta. ‘Așează-te aici, pe treptele astea și vorbește cu Doamne-Doamne. Și spune-i ce vrei.’ Și m-am uitat așa în sus și am zis ‘Nu știu, Doamne, lumea artistică.’ Poate nu știi, dar eu vin dintr-o familie cu rădăcini puternice în zona artistică. Cântăreți, lăutari, dansatori. N-aveam în familie pe partea de actorie. Ne-am întors acasă. Era decembrie. Au mai trecut două luni. Am început să-mi caut job. Mi-am găsit un job, asistent manager la o companie de construcții. Primesc un telefon de la fostul meu șef: ‘Doinița, vrei să mergi la un casting?’ Și eu am zis un ‘da’, dar parcă nu l-am spus eu, nici măcar nu eram atentă la ce zic ‘da’. Și am zis ‘da’ fără să pun nicio întrebare. Eu fiind o persoană curioasă și care preferă să fie în siguranță (n.r: safe), îmi pun mereu o mie de întrebări. Prietenul meu de la vremea respectivă îmi zice: ‘Ce da?’ ‘Să mă duc la casting.’, ‘N-ai întrebat și tu ce-i acolo? La ce te duci? Cine te duce? Că ai zis Buftea...’ Toate lucrurile alea... Te dezbraci, nu te dezbraci, e figurație, pentru ce îți pierzi timpul? Zic ‘A, n-am întrebat.’ Cert este că m-a dus acolo. Prima dată mi s-au făcut niște poze, m-a văzut doamna Ruxandra. Întâmplarea a făcut să iasă afară din platou, filmau la momentul ăla. A ieșit și afară erau tot felul de fete. Căuta... Se pregătea Inimă de Țigan. Eu nu știam. Ne-a văzut o gașcă, erau directorii ăștia de casting afară care ne făceau poze. S-a uitat așa la noi, la gașca asta, eram câteva. A făcut așa ‘Nu’. Deci ne scana, știi. Și mi-a zis să vin eu. Eu în ziua aia de luni trebuia să merg la job. Și nu puteam nici să-i spun domnului Florin, că-mi era rușine. În ziua aia de luni mă așteptau două mașini: una care mă ducea la Buftea și una care mă ducea la Birou pe Nordului. Nu știam în care să mă urc. Și până la urmă am simțit, dinăuntru așa, și m-am urcat în mașina de Buftea.”

Doinița Oancea, despre provocările meseriei: „Actoria nu are nicio legătură cu vedetismul!”

Damian Drăghici a întrebat-o pe artistă și dacă are credință. Aceasta a spus că ea crede că totul se datorează lui Dumnezeu pe acest pământ. Nu merge la Biserică să ceară, ci să mulțumească. De multe ori, preoții au întrebat-o de ce nu se trece și ea pe Acatist.

„Merg și la Biserică. Nu merg în fiecare duminică. Nu merg doar când am nevoie, ci de câte ori simt. Pot să fiu în mașină, să merg spre undeva și să văd o biserică pe dreapta să mă opresc. Sau să-mi vină un gând: Du-te până la Biserică. Mă duc. Prefer Biserica când e goală. Și când mi-e bine, și când mi-e rău, pe mine mă apucă plânsul în Biserică. Mă duc să mulțumesc de multe ori.”