„Iese circ”. Ce a putut să spună Raluca Bădulescu despre Andreea Bălan în direct la TV: „Să nu se supere pe mine, să mă iau la păruială pe undeva”
Andreea Marin avea la 9 ani să experimenteze cea mai dură experiență în fața căreia viața a pus-o până în prezent. Vedeta și-a pierdut mama într-un accident de mașină teribil, aceasta fiind nevoită să învețe să trăiască fără figura maternă într-o etapă în care mama avea o însemnătate aparte în viața oricărei fete. Astfel, vedeta își aduce aminte cum a trebuit să se maturizeze forțat și cum se simțea responsabilă pentru a le ridica moralul și celor din jur, indiferent de vârsta pe care o aveau ei, în comparație cu ea.
„De acolo un singur cuvânt pot atașa de mine: responsabilitatea. M-am maturizat brusc, am devenit un om matur la 9 ani, am simțit că tata, care era dărâmat sufletește, și care căuta să fi un părinte bun, îl simțeam că nu are puterea asta, am simțit că are nevoie de ajutorul meu. Nu mi-am permis luxul de a plânge, am zis că trebuie să fiu puternică și așa am și devenit. Sufletul unui copil care trece prin asta nu rămâne neatins, mi-am impus să fac orice pot eu, astfel încât să ajung pe picioarele mele, nu avem cum să fac asta de la 9 ani, dar am devenit tot mai descurcăreață, am pus burta pe carte, am înțeles că doar așa îmi voi croi un drum.”, a declarat Andreea Marin în cadrul podcastului realizat de Bursucu.
Citește și: Cum a reacționat Andreea Marin când a fost întreabtă de iubitul Violetei: „Aici rămâne discuția”
Chiar dacă cu timpul vedeta mărturisește că a reușit să umple acel gol și că absența mamei a fost înlocuită de alte lucruri bune care i s-au întâmplat, la vremea aceea, timp de aproximativ 2 ani, Andreea Marin mărturisește că nu a înțeles această decizie, certându-se cu Dumnezeu pentru că i-a luat mama într-un moment în care avea atât de multă nevoie de ea.
„Viața m-a împins către anumite concluzii. E vindecat acum și se vindecă prin rezultate care-ți umple inima. Ușor, ușor ce nu se poate vindeca e dorul de mama, de ambii părinți acum, dar încrederea pe care o capeți în forțele tale, bucuria rezultatelor că câștigi o nouă familie, nu-i puțin lucru, iar toate aceste sentimente vin să umple ceea ce e gol. Am fost supărată pe Dumnezeu pentru că nu aveam cum să înțeleg de ce ni s-a întâmplat nouă, de ce să o pierdem pe mama, o femei tânără.”, a continuat vedeta.
Chiar dacă mărturisește că nu a putut să-i ia rolul mamei sale în familie, Andreea Marin spune că a încercat în fiecare zi, din acel moment, să-și protejeze sora mai mică cu 5 ani și să ia multe responsabilități pe spatele său.
„E prea mult spus că am devenit mama ei, dar am devenit un protector, e firesc să fie așa, pentru că cine să o facă? Tata mi-a vorbit mereu foarte matur, nu m-a ferit de adevăr și așa sunt și eu cu fiica mea. Pentru mine a fost o lecție de viață foarte bună. Pe mine nu m-ar fi protejat dacă mi-ar fi ascuns adevărul. Eu pot să duc adevărul, oricare ar fi el, nu pot să trec peste minciună.”, a mai spus Andreea Marin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Busu a spus la ce temperaturi...
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...