Cu ce probleme s-a confruntat Daniela Iliescu în sarcină. Ce i-au interzis medicii să facă: „Nu se cunosc exact cauzele”
Irinel Columbeanu a dus o viață de lux pe vremuri, când era unul dintre cei mai impunători oameni de afaceri din România. Trăia o viață unde nu duce lipsă de nimic, iar vacanțele opulente nu lipseau nici ele. Acum însă, totul se pare că este pierdut, iar fostul soț al Monicăi Gabor a ajuns să-și trăiască zilele la un azil din Capitală, acolo unde, spune el, primește cele mai bune îngrijiri. Nici vila de la Izvorani, unde acesta și-a petrecut unii dintre cei mai frumoși ani din viață, nu mai este ca pe vremuri, întrucât incendiul care a avut loc în 2020 a făcut scrum toate bunurile din imobilul care pe vremuri valora câteva milioane de euro.
Întreaga ruină a fost surprinsă într-un videoclip postat pe rețelele de socializare de către un internaut, care a vizitat fosta vilă de lux deținută în trecut de Irinel Columbeanu. Din imaginile surprinse, se vede cum totul este distrus, iar luxul de altădată este astăzi doar o ruină cu care nu se mai poate face nimic.
În prezent, vila fostului milionar este deținută de altă persoană. Cu toate acestea, fostul milionar a fost extrem de afectat de vestea primită, întrucât unele dintre cele mai importante amintiri ale sale, precum nașterea Irinucăi, s-au întâmplat în acel loc de la Izvorani. De asemenea, Irinel Columbeanu are și propria teorie conform căreia cineva ar fi dat foc casei pentru a fura ultimele bunuri rămase în imobil.
„Cu excepția statuii toate bunurile din casă au ars. Din cauza flăcărilor s-a prăbușit podeaua de sub etajul pe care era postamentul, pe care stătea statuia, și atunci s-a dus în apă. Oricum nu avea cum să se distrugă statuia, fiindcă era din fibră din sticlă.
Eu, inițial, aveam o teorie. Deoarece frescele au dispărut, putând fi luate de pe pereți, căci erau niște fresce mobile, puteai să le ieri dacă voiai. Aceste fresce nu s-au mai găsit! Am vorbit cu doamna care este acum proprietara acelei vile și mi-a spus că nu s-au mai găsit respectivele fresce, nu știu unde au dispărut.
Oricum dacă cineva, cum mă gândisem eu că a fost un foc pus ca să mascheze un furt, dacă ar fi luat acele fresce ar fi trebuit să aibă o casă cam de aceleași dimensiuni. Erau vreo 2000 de metri pătrați construiți, nu mai vorbim de ce era în curtea care avea un hectar, ponton, toate astea au rămas cui este acum proprietarul casei”, a declarat Irinel Columbeanu, citat de click.ro.
După aflarea veștii că Irinel Columbeanu a ajuns să-și ducă zilele la un azil, mai multe persoane au ales să-i sară acestuia în ajutor, cu diferite donații. Printre numele care s-au oferit să-i acorde bani nu s-au numărat însă Mr. Pink sau Monica Gabor, povestește Irinel Columbeanu, care combate toate zvonurile potrivit cărora afaceristul chinez i-ar fi propus să meargă să locuiască cu ei, în America.
„Nu m-a sunat deloc Mr. Pink, deși are telefonul meu și dacă aș accepta această invitație care nu există, nu aș fi putut, pentru că doctorii mi-au spus că nu mai e bine să călătoresc cu avionul, până la Los Angeles e un zbor foarte lung. Am mai auzit niște zvonuri, dar toate la timpul lor.”, a declarat Irinel Columbeanu, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: incendiu irinel columbeanu izvorani vila
Liderul clasamentului ATP a...
Doctor Mihail a explicat de ce...