Adriana Bahmuțeanu, noi dezvăluiri despre cei doi copii ai săi. Ce se întâmplă băieții săi și ai lui Silviu Prigoană: „Ei confundă fratele cu tata”
Andreea Tonciu a fost prezentă în emisiunea Oracolul Vedetelor, de la Spectacola, acolo unde a făcut mai multe dezvăluiri din viața personală. Unul dintre lucrurile pe care am vrut să le știm de la vedetă a fost care e felul preferat de mâncare al acesteia, dar și preparatul la care Andreea Tonciu nu poate renunța. Am fost astfel surprinși să aflăm că bruneta adoră ciorba, pe care spune că o consumă zilnic, indiferent de felul ei.
„Ciorba, iubesc ciorba, îmi place să gătesc orice, dar eu dacă nu mănânc ciorbă zilnic, organismul meu cere, pentru că eu nu beau foarte multă apă. Dacă îmi dai 2-3 porții de ciorbă le mănânc, de oricare ar fi, ciorba de perișoare îmi place cel mai mult.
Eu merg pe bucătăria românească, nu-mi plac mâncărurile de fițe, recunosc că mă duc la restaurante scumpe, dar nu-mi place ceea ce mănânc, mănânc doar așa o vită, nu foie gras, nu, eu sunt pe de astea românești. Sarmalele îmi plac, salata de boeuf, salata orientală, carnea prăjită de aia de porc, cu mămăligă, ceapă roșie, doamne ce poftă am.”, a declarat Andreea Tonciu, în emisiunea Oracolul Vedetelor, de la SPECTACOLA.
Andreea Tonciu ne-a dezvăluit și care este meserie pe care și-ar fi dorit să o aibă acum ceva ani. Vedeta adoră să călătorească, astfel încât ne dezvăluie faptul că i-ar fi surâs într-o perioadă să fie stewardesă.
„Stewardesă, pentru că îmi place mult să călătoresc, consider că nu e o muncă grea. Dacă e să fi făcut asta până mă măritam, pentru că am și eu un soț care să mă țină acasă, nu să mă trimită la muncă.”, ne-a mai spus aceasta.
Citește și: Cum și-a împins Andreea Tonciu prietena de la etaj: „N-am povestit la nimeni chestia asta” / VIDEO
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Andreea Tonciu este una dintre cele mai sincere persoane publice. Aceasta și-a spus mereu propria opinie, indiferent de valul de reacții pe care l-ar fi putut stârni ulterior. Această sinceritate nu a fost apreciată întotdeauna însă, ne spune ea.
„Toată lumea știe cum sunt și să știi că unii apreciază felul meu de a fi, alții nu. De exemplu mai am prietene cărora le spun: nu-mi place cum te-ai machiat sau cum ești îmbrăcată, mi-o iau în nume de rău, nu apreciază sinceritatea mea. Dar dacă le spun vai ce frumoasă ești sau ce frumos te-ai îmbrăcat și mințeam, simțeam că nu e ok, aici intervine lumea perversă în care eu nu știu să fiu. Alte persoane apreciază această sinceritate.”, ne-a mai declarat Andreea Tonciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete